Cred că “Vânătorii de zmeie” e o carte care nu mai are nevoie de prezentare.
Am văzut-o deseori recomandată pe grupurile de cărți, am auzit multe persoane vorbind despre ea, mi-a ieșit în cale de multe ori și în librării, așa că sunt convinsă că șansele să o fi citit sau să fi auzit de ea sunt mari.
Am ținut totuși să îi dedic un articol pe Omide, pentru că mi-a plăcut tare mult. Dacă încă nu ați citit-o, sau dacă nu știați de ea, vă spun sincer că aș vrea să facem schimb de locuri pentru a o citi din nou pentru prima dată. 🙂
E o carte foarte emoționantă și foarte dură. Povestea este impresionantă și sunt sigură că fiecare cititor poate găsi în ea măcar o lecție de viață.
Nu vreau să intru în prea multe detalii, pentru că e genul de carte în care acțiunea și povestea cântăresc greu. Sunt decisive pentru evoluția personajelor și sunt sigură că aș strica din farmec dacă aș oferi spoilere.
Ce pot să vă spun, însă, e că subiecte precum prietenia, familia, fidelitatea și integritatea se împletesc inedit pe fundalul unei țări tulburate din punct de vedere politic, economic și social – Afganistan.
Citatul care mi-a rămas în minte (și încă mă bântuie):
Sunt mulți copii în Afganistan, dar prea puțină copilărie.
Pe lângă acestea, aș spune că lectura te îndeamnă să reflectezi asupra motivelor pentru a fi recunoscător, asupra tuturor lucrurilor care te fac fericit și îți mențin conștiința ușoară, astfel încât să te poți înalța.
Mi-a plăcut mult felul în care scrie Khaled Hosseini; aceasta a fost prima carte scrisă de el pe care am citit-o, dar nu va fi cu siguranță ultima. “Cetatea celor o mie de sori” își așteaptă și ea rândul, alături de “Și munții au ecou”.
Avea o voce care mă ducea cu gândul la miere și lapte cald.
Erai prea aspru cu tine pe-atunci, și mai ești și acum – am văzut asta în ochii tăi, la Peshawar. Dar sper că vei ține cont de ce-ți spun: un bărbat care nu are conștiință și nici bunătate în inimă, nici nu suferă.
Uitându-te la fotografie, ai fi putut crede că omul acesta găsește că lumea a fost bună cu el.
