“Remarcabila viață a pielii” și-a făcut cu ușurință loc în topul cărților mele preferate din Co-lecția de Știință. E o lectură fascinantă, care a reușit să mă captiveze încă de la dedicația ingenioasă de pe prima pagină: “Această carte este dedicată milioanelor de oameni din lumea întreagă care suferă în pielea lor sau din cauza ei.”
Mi-am dat seama că, în ceea ce privește cărțile din această colecție, îmi plac foarte mult cele în care autorul reușește să fie și un bun povestitor. Cred că o abordare captivantă a subiectului, prietenoasă și chiar umoristică reușește să apropie mult mai bine cititorul de informația științifică.
Majoritatea cărților din Co-lecția de Știință pe care le-am citit deja sunt așa, iar “Remarcabila viață a pielii” nu este o excepție.
Structurată în 10 capitole care se întind pe 376 de pagini, cartea acoperă cam toate subiectele de interes în ceea ce privește pielea. Este privită atât dintr-o perspectivă biologică (ceea ce era de așteptat, evident), cât și dintr-o perspectivă socială, psihologică și spirituală, lucru care mi-a plăcut mult de tot.
Structura pielii, obsesia cu privire la îmbătrânirea pielii, alunițele, diferite afecțiuni ale pielii, soarele în raport cu pielea, industria produselor de skin care, microbiomul pielii, importanța contactului fizic, legătura dintre minte și piele, dintre piele și intestin, problemele sociale legate de diferitele culori ale pielii, tatuajele – toate sunt subiecte pe care Monty Lyman le atinge în această carte.
Ce s-ar întâmpla dacă nu am mai simți durere fizică? De ce ni se încrețește pielea de pe degete atunci când stăm mai mult cu mâinile în apă? De ce este celulita întâlnită cu preponderență la femei? Ce efect pot avea mângâierile și îmbrățișările? De ce ni se face “piele de găină”? Acestea sunt doar câteva întrebări al căror răspuns îl putem afla din carte. E plină, plină de informații interesante!
Faptul că pielea nu este prezentată strict din punct de vedere biologic, ca un simplu organ, mi-a plăcut foarte mult. Filtrele prin care o privim de-a lungul cărții sunt numeroase, iar însemnătatea ei în viața noastră de zi cu zi (atât ca indivizi, cât și ca societate) deschide, categoric, noi orizonturi.
Cartea lui Monty Lyman m-a făcut să realizez importanța pe care o acordăm pielii, fie că suntem conștienți de lucrul acesta sau nu.
Ca dovadă stau la bază sumele imense de bani câștigate de industria cosmeticelor, numărul mare de persoane care suferă de depresie din cauza diferitelor afecțiuni ale pielii (acnee, psoriazis, cuperoză, vitiligo, pentru a numi câteva). Faptul că mulți adolescenți care se confruntă cu acneea au avut – conform studiilor – cel puțin o dată gânduri sinucigașe.
Un alt aspect care susține importanța pielii este dat de faptul că majoritatea oamenilor asociază termenul “anti-îmbătrânire” strict cu pielea, nu neapărat și cu alte organe, sau cu sănătatea întregului organism, pe termen lung. Mână în mână cu asta merge și industria chirurgiei plastice, care oferă din ce în ce mai multe soluții anti-îmbătrânire.
Campaniile de conștientizare cu privire la expunerea la soare au adus și ele argumente interesante care susțin, încă o dată, câtă importanță acordăm pielii. Există studii în acest sens care arată că motivația oamenilor pentru a acorda atenție acestui aspect tinde să fie mai degrabă teama de a face riduri, decât teama de a face cancer de piele. Lucru care te cam pune pe gânduri, nu?
Ca să nu mai aducem în discuție rasismul, sau bolile ce afectează pigmentarea, despre care Monty Lyman face o remarcă genială: “Cum e posibil ca ceva aparent atât de mic precum concentrația de melanină din stratul nostru exterior de 1 milimetru grosime să provoace atât de multă suferință și durere?”
Pe lângă toate acestea, mi-a plăcut abordarea ușor filozofică a lui Monty Lyman, dacă pot s-o numesc așa.
Oamenii din viziunea distopică a lui Huxley erau învățați să disprețuiască bătrânețea și să pretindă că nu aveau să moară vreodată. Dar ar trebui să “vindecăm” ridurile sau să avem o dezbatere în societate despre cum să ne raportăm la vârsta înaintată? Într-o lume căreia îi place să pretindă că declinul și moartea nu există, pielea ne îndeamnă să ne confruntăm cu caracterul nostru muritor.
La fel cum pielea și mintea sunt interconectate, tot astfel bunăstarea noastră fizică și cea mintală merg mână în mână și uneori nu putem să o avem pe una în absența celeilalte.
PIelea noastră, asemenea tatălui lui Icar, ne învață să alegem calea de mijloc: să nu zburăm prea aproape de soare, dar nici prea departe de el.
N-o să mint, nu toate informațiile întâlnite în carte sunt tocmai plăcute. Mie personal mi-au revenit în minte toate dățile în care mi-am pus și iaurt pe piele, doar pentru a potoli senzația de arsură :)) (mai ales când eram mai mică). Mi-am numărat toate alunițele de pe mâna dreaptă (dacă există mai mult de 11 alunițe pe mâna dreaptă, asta sugerează că pe întreg corpul sunt mai mult de 100, ceea ce crește riscul apariției melanomului cu 20% până la 40%). Iaurt – check, alunițe multe – check, panică – check! :))
Plus că după terminarea cărții, câteva zile la rând nu m-am mai putut spăla pe față fără a vedea mutra simpatică a acestui Demodex, care aparent trăiește nestingherit pe pielea noastră.
Lăsând însă gluma la o parte, cartea chiar mi-a plăcut foarte mult, iar dacă sunteți deja fani ai Co-lecției de Știință, eu zic că e de neratat 🙂
Pentru final, mai includ și câteva dintre curiozitățile care mi s-au părut interesante:
➽ pielea a fost recunoscută ca organ abia prin secolul XVIII
➽ o victimă a unui incendiu, a cărei piele este afectată într-un procent mare, are nevoie de cantități uriașe de lichide pentru a rămâne în viață (chiar și 20 de litri/zi, asta pentru a pune în perspectivă rolul uriaș pe care îl joacă pielea noastră în procesul de hidratare al organismului)
➽ rețeaua de vase de sânge din pielea noastră măsoară aproximativ 18 km
➽ amprentele ni se formează încă de când ne aflăm în burta mamei 🙂
➽ tratamentele faciale excentrice nu sunt o invenție a lumii moderne, ele existând și în trecut, sub diferite forme: romanii, spre exemplu, se îmbăiau în excremente de crocodil, Elizabeth Bathory (criminală în serie din sec XV) se îmbăia în sângele victimelor sale virgine, împărăteasa Elisabeth a Austriei dormea cu carne crudă de vițel și căpșuni zdrobite pe față, Cleopatra avea în grajdurile sale sute de măgărițe, al căror lapte îl folosea pentru băi.
➽ singurele produse cosmetice anti-îmbătrânire pentru care există dovezi științifice solide sunt loțiunile de protecție solară și cele cu acid retinolic
➽ pentru că există un nume pentru orice teamă, țin să vă spun că nici teama de a roși nu face excepție, ea purtând numele de eritrofobie
➽ Tanzania e țara cu cea mai ridicată incidență a albinismului; cartea oferă informații tulburătoare legate de acest aspect, care îmi erau complet străine. Persoanele care suferă de albinism au o soartă foarte dificilă în Tanzania, din această cauză. Nu doar pentru că din start durata lor medie de viață e mai scurtă – din cauza deficitului de melanină – ci și pentru că fie sunt respinse de familiile lor – afecțiunea aceasta fiind privită cu mari suspiciuni – fie sunt ucise pentru a le fi folosite diferite organe, despre care se crede că pot vindeca boli. Exista totodată crezul că întreținând relații sexuale cu femei care suferă de această afecțiune te poți vindeca de SIDA)
