Nu cred că mai există cineva care să nu fi auzit de daunele pe care modul în care ne trăim viața și activitățile noastre le-au cauzat planetei. Discuții pe tema asta se poartă zilnic. Sunt o mulțime de articole și cărți dedicate acestor subiecte și nu puține sunt vocile care încearcă să atragă atenția asupra problemelor actuale și viitoare.
Sir David Attenborough este una dintre aceste voci. Prin natura muncii sale, prin timpul pe care și l-a petrecut în natură, studiind-o și împărtășind oamenilor fascinația sa pentru lumea sălbatică este, cred, una dintre cele mai potrivite persoane pentru a face acest lucru.
Spun asta pentru că un om care a călătorit atât de mult, care și-a petrecut atât de mult timp din viață în mijlocul naturii poate avea o cu totul altă credibilitate. Și, sperăm, un cu totul alt impact.
Cred că atât în cazul cărții sale, cât și a documentarului (îl recomand și pe acela), iubirea și respectul său față de natură cântăresc la fel de greu ca statisticile îngrijorătoare, care nu fac deloc cinste oamenilor.
Sir David Attenborough a împlinit anul acesta 95 de ani. În tot acest timp, a fost martorul unui puternic declin al mediului înconjurător.
Când avea 11 ani, adică în anul 1937, populația planetei era de 2,3 miliarde de oameni, valorile carbonului în atmosferă erau de 280 părți per milion, iar regiunile sălbatice rămase reprezentau 66% din suprafața pământului. (sunt date prezentate în carte, la începutul primelor capitole)
Când avea 94 de ani, adică în anul 2020, populația planetei a ajuns la 7,8 miliarde de oameni, valorile carbonului în atmosferă au crescut la 415 părți per milion, iar regiunile sălbatice rămase au scăzut de la 66% la 35%.
Asta înseamnă că într-un interval de 83 de ani, populația globului a crescut cu 5,5 miliarde de oameni, valorile carbonului în atmosferă cu 135 de părți per milion, iar suprafața totală a regiunilor sălbatice a scăzut la 31% din suprafața pământului.
Așa cum era de așteptat, în carte sunt punctate multe probleme ale mediului înconjurător, precum și cauzele care au condus la ele. Sunt prezentate și câteva posibile scenarii (sumbre, bineînțeles) pentru viitor, în cazul în care nu vom lua măsurile potrivite pentru a remedia situația.
Nu lipsesc, însă, și exemple pozitive și posibile soluții pentru a îndrepta răul deja făcut. Din acest punct de vedere, abordarea mi s-a părut a fi una balansată, pe cât posibil.
Mi-a plăcut mult punctarea ideii că nu e vorba atât despre salvarea planetei, cât despre salvarea noastră. Așa cum natura și-a “reintrat în drepturi” și după accidentul nuclear de la Cernobîl (o analogie care mi s-a părut foarte potrivită și de efect), la fel se poate întâmpla și la nivel global.
Aș spune că, printre rânduri, pe lângă soluțiile propuse, se poate deduce un îndemn general la cumpătare. La înțelepciune și echilibru. La a lua și folosi atât cât trebuie, evitând astfel risipa. La respectarea mediului înconjurător prin orice acțiune care ne stă în putință. La a înțelege că existența noastră “nu doar că se bazează pe natură, dar depinde întru totul de ea”.
“O specie poate prospera numai când totul în jurul ei prosperă.”
Cu toate că din punct de vedere statistic și informațional am aflat multe lucruri noi și interesante, câteva dintre ele mi-au atras atenția în mod deosebit și cred că merită menționate și aici:
🌎 albirea recifelor de corali e un proces care se întâmplă îndeosebi din cauza încălzirii oceanelor; culoarea albă e dată de îndepărtarea de pe corali a algelor care trăiesc simbiotic în corpul lor.
🌎 în Maroc există cea mai mare fermă solară din lume – deși inițial țara se baza pe importul de gaz și petrol pentru a genera aproape toată energia necesară, astăzi necesarul e asigurat în proporție de 40% prin intermediul unei rețele de centrale regenerabile. Marocul ar putea chiar deveni exportator de energie solară până în 2050.
🌎 Costa Rica este un exemplu foarte bun în ceea ce privește măsurile care se pot lua pentru reîmpădurire. Cu aproximativ un secol în urmă, suprafața împădurită din Costa Rica ocupa în jur de 3 sferturi din suprafața țării; din cauza defrișărilor necontrolate, suprafața împădurită a scăzut, la un moment, dat la un sfert. În consecință, guvernul a propus un program prin care proprietarilor de pământuri din Costa Rica li se ofereau ajutoare pentru a replanta copaci indigeni. Astfel, în 25 de ani, suprafața împădurită a ajuns la jumătate.
