M-am bucurat mult când am văzut că cei de la Editura Publica au adăugat la colecția lor și cea de-a doua carte a lui Mark Miodownik – “Lichid”. Dat fiind faptul că prima sa carte “10 materiale minune” mi-a plăcut mult, eram aproape convinsă că la fel se va întâmpla și cu aceasta.
Drept urmare, iată-mă scriind despre ea aici! 🙂
Mark Miodownik are un stil aparte de a scrie, iar pe mine m-a captivat în ambele dăți în care i-am citit cărțile.
Dacă cineva mi-ar punea întrebarea aia clasică “Pe cine ai invita la o cafea, dacă ai putea să petreci timp cu oricine din lumea asta?” … Mark Miodownik ar fi cu siguranță pe lista mea. Ar fi o mare plăcere să îl ascult vorbind despre ceea ce îl pasionează.
În “Lichid”, Mark ne povestește – în stilul charismatic și jovial care îl caracterizează – despre substanțele care curg prin viețile noastre.
Întreaga poveste e structurată pe 13 capitole și e strâns legată de zborul său transatlantic.
Ideea aceasta de a lega informațiile despre lichide de călătoria sa cu avionul mi s-a părut tare jucăușă. Aș spune și că ușurează lectura, întrucât referințele din domeniul chimiei curg (see what I did here?) necontenit. Fără acest cadru firesc și recognoscibil, cred că lectura ar fi fost mai dificilă.
Nu e genul de carte care te relaxează după o zi de muncă. Deși te încântă prin stilul narativ, e nevoie de atenție și răbdare pentru a parcurge acele pasaje care abundă în termeni științifici.
Aflăm multe lucruri interesante despre substanțele lichide de care ne lovim zilnic și pe care le luăm de bune, fără a le ști povestea. Fără a ne gândi că ascund în spate detalii care i-ar putea încânta pe cei curioși cu privire la lumea din jurul lor.
Kerosenul, saliva, cafeaua, sângele, vinul, săpunul lichid, smoala, cerneala și adezivii sunt doar câteva din substanțele lichide abordate de Mark în această carte.
Nu voi intra în prea multe detalii pentru a nu strica farmecul descoperirii lor pe cont propriu, însă închei prin a puncta câteva din curiozitățile care mi-au plăcut în mod deosebit:
💧 Limita de 100 ml de lichide permisă în avion a fost stabilită pentru a împiedica pasagerii să ia cu ei o cantitate suficient de mare de explozibil lichid (ca nitroglicerina) cât să distrugă aeronava.
(Fac o paranteză aici, ca să râd de propria-mi ignoranță; sunt convinsă că cei mai mulți oameni care au zburat cu avionul s-au întrebat, măcar o dată, de ce cantitatea maximă de lichide permisă e 100 ml. Sunt convinsă și că mulți dintre voi cunosc deja adevăratul motiv, legat de explozibilul lichid. Ei bine, explicația pe care mi-o dădeam eu până acum e că limita aceasta a fost gândită pentru a împiedica o posibilă inundare a cabinei :)) În mintea mea, era perfect de înțeles faptul că nimănui nu i-ar conveni să îi picure ceva în cap, în timpul zborului. D’oh! :)) )
💧 Rotirea paharului de vin (lucru pe care cred că fiecare l-a făcut, cel puțin o dată în viață, fără a ști însă exact cu ce scop) e utilă, printre altele, și pentru observarea efectului Marangoni. Acesta face ca vinul să se scurgă pe marginea paharului, sub formă de picături. Cu cât e mai mare concentrația de alcool, cu atât acesta va fi mai vizibil (vor exista mai multe picături pe marginea paharului, datorită etanolului care se evaporă mai repede decât alte substanțe din vin). Așadar, mulțumim, Mark, de acum vom învârti și noi paharul cu un scop precis, nu doar pentru că așa am văzut în filme. 😀
💧 Aroma este o experiență multisenzorială, ea nebazându-se doar pe informațiile trimise către creier de papilele gustative. Dacă unei înghețate de căpșuni i se schimbă culoarea cu un colorant fără aromă – verde, sau portocaliu – persoanelor care vor gusta înghețata le va fi mai greu să identifice aroma de căpșuni. Verdele le va face să caute o aromă de lime sau mentă (sau orice altă aromă pe care subiecții o asociază cu verdele), în timp ce portocaliul le-ar putea face să caute aroma de portocală, piersică etc. Există multe teorii care explică de ce aroma e atât de influențată de văz, însă una dintre cele mai pertinente, susține Mark, e cea conform căreia capacitatea noastră de a detecta mirosurile este mai lentă decât cea vizuală.
💧 Saliva are numeroase roluri: pe lângă faptul că are enzime care ne ajută să digerăm mâncarea în primă fază, saliva menține un nivel neutru al PH-ului gurii (motiv pentru care salivăm mai mult atunci când mâncăm/bem ceva acid sau acru), conține calciu, fosfat și fluor care ajută la repararea smalțului dinților, conține compuși antibacterieni și analgezici. În medie, fiecare om produce zilnic între trei sferturi de litru și un litru de salivă.
💧 Cel mai scump ceai din lume este Da Hong Pao, din Munții Wuyi din China; cei care ar fi tentați să îl încerce trebuie să știe că acesta se vinde adesea și cu 1 milion de dolari/kg.
💧 Deși există multe feluri de ceai – verde, alb, negru etc – toate se fac din aceeași plantă: Camellia sinensis; diferența este dată de felul în care sunt procesate frunzele.
💧 Tot legat de ceai, m-a amuzat să aflu că George Orwell era un mare pasionat al ceaiurilor. Atât de pasionat, încât lua prepararea ceaiului foarte în serios. A publicat chiar și o lucrare al cărei conținut consta în 11 reguli proprii pentru a obține un ceai perfect.
💧 Cuvântul “shampoo” își are originile în India, unde se referea la un tip de masaj al scalpului cu uleiuri și loțiuni; primul șampon modern (așa cum îl cunoaștem astăzi) a fost creat în 1930 de compania Procter & Gamble.
💧 Albert Einstein a lucrat timp de mai mulți ani la dezvoltarea sistemelor de răcire ale frigiderelor. (piedicile puse de sistemul nazist l-au împiedicat pe el și pe colegul lui să avanseze, însă, cu aceste cercetări). Primele frigidere nu erau deloc sigure; în Berlin, o familie cu mai mulți copii a murit intoxicată din cauza scurgerilor toxice cauzate de compresorul frigiderului.
💧 Grupele sangvine au fost descoperite în 1900 de către Karl Landsteiner, care a primit ulterior și un premiu Nobel pentru această descoperire.
