Nesupusele

N

Am primit volumele “Nesupusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă” anul acesta, de Crăciun. Fără niciun fel de exagerare spun că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit anul ăsta! 🙂 

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”

Colecția e o bijuterie și chiar cred că merită un loc de onoare în biblioteca oricui. Sunt cărți pe care le citești și recitești de fiecare dată când ai ocazia. Sunt cărți care îmbogățesc sufletul bibliotecii tale și… bineînțeles, pe-al tău. 

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”

Inițiat de asociația De Basm (o asociație non-profit care promovează literatura contemporană pentru copii și adolescenți), proiectul cuprinde două volume, superb scrise și ilustrate, apărute la editura Univers, în 2018 (volumul I) și 2019 (volumul II).

Ce e frumos la aceste cărți, te întrebi probabil. Ei bine, totul! 🙂

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”
Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”
Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”

Începând cu ideea proiectului, personajele alese spre a le cunoaște sau simți mai aproape, poveștile de viață și modul în care ele sunt scrise, ilustrațiile care acompaniază fiecare poveste… totul! 

E un proiect atât de fermecător și bine realizat, cum rar întâlnești. Nimic nu e în plus sau nelalocul lui. 

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”

Așa cum sugerează și titlul celor două volume, aceste cărți oferă povești scurte despre modele feminine ale României. Femei remarcabile care sunt exemple reale de curaj, nonconformism, generozitate, rezistență, modestie, tenacitate, curiozitate, ambiție, dăruire și entuziasm. 

Pornind de la fapte reale din viața acestor femei, autoarele cărților – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg și Cristina Andone – dau naștere unor povești magice. 

Deși textele nu sunt lungi, ele surprind pentru fiecare model ales exact elementul cheie de care e nevoie pentru a emoționa, pentru a inspira, pentru a surprinde și admira.   

Întâlnim nume sonore, dar și nume care nu sună la fel de cunoscut (mie cel puțin nu mi-au sunat familiar, recunosc asta cu jenă). 

Am apreciat tare mult faptul că, pe lângă minunatele femei prezentate individual în carte, autoarele au inclus și grupuri de femei fără de care societatea nu ar fi evoluat la fel. Astfel, omagii sunt aduse și casnicelor, moașelor, bunicilor, profesoarelor, educatoarelor, învățătoarelor, emigrantelor și altor femei deosebite despre care, altfel, nu se prea vorbește.

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”

Nu cred că poți citi aceste cărți fără ca ceva să se schimbe în tine. Fără să rămâi pe gânduri și fără să îți pui întrebarea: cât de diferită ar fi fost lumea dacă și femeile ar fi avut dreptul de a-și expune – în egală măsură cu bărbații – punctul de vedere. Dacă șansele ar fi fost egale. 

Până și în filosofie (în trecut, cel puțin) ne este expusă doar viziunea bărbaților. Marii filosofi la care facem referire sunt, de cele mai multe ori, bărbați. Cum ne-ar fi fost influențată gândirea din acest punct de vedere dacă și femeile ar fi avut dreptul de a-și expune cugetările cu privire la viață, Dumnezeu, iubire etc? 

Bineînțeles, aspectul filosofic e probabil unul dintre cele mai puțin importante, atunci când vine vorba de egalitatea drepturilor. E doar un exemplu de întrebare pe care o lansez. Lectura va stârni, cu siguranță, mult mai multe întrebări și te rog să nu le pui frână. 

Poveștile acestor femei au tăria de a inspira, de a reda curajul și încrederea acolo unde e nevoie. 

Lectura acestor cărți are puterea de a schimba ceva, în fiecare cititor.

Dacă ai de gând să oferi cuiva cadou o carte, în viitorul apropiat, eu zic că “Nesupusele” e alegerea perfectă, indiferent cine va beneficia de cadou.

Chiar cred că sunt niște volume care ar trebui să existe în fiecare bibliotecă. 

Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”
Editura Univers, proiect inițiat de asociația “De Basm”


*Cărțile au fost și o sursă bună pentru a descoperi titluri noi, pe care sunt curioasă să le citesc:

📚20 de ani în Siberia: amintiri din viață — Anița Neandriș-Cudla

📚Cele mai frumoase zile ale tinereții mele — Ana Novac

📚Acasă, pe drum — Elena Stancu

📚Despre creierul femeii și alți demoni — Sofia Nădejde

📚Cu mintea mea de femeie — Mihaela Miroiu

📚Emanciparea femeii române. Studiu și antologie de texte. — Ștefania Mihăilescu

📚Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte. — Ștefania Mihăilescu

📚Carte de bucate — Sanda Marin

📚Fetița care se juca de-a Dumnezeu — Dan Lungu

📚Mâini cuminți — Ana Dragu

📚Desculță în Amazon — Luminița Cuna

📚Scrisori deschiseDespre puterea fragilității — Doina Cornea

Adaugă comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Simone Stühler

Iubitoare de cărți, din convingerea că te ajută să cunoști, să te cunoști și să te recunoști.

Visual Designer de profesie, din dorința generală ca, în urma mea, lucrurile să fie puțin mai frumoase (sau mai bune) decât erau.

Iubitoare de frumos, de simplitate și firesc :)

Contact