Dacă ești o fire curioasă și dornică să descoperi lumea din jur, îți recomand să nu ratezi cartea lui Mark Miodownik – “10 Materiale minune și poveștile lor incredibile”. E un adevărat manual al lumii materiale, care, văzută prin ochii entuziaști și pasionați ai lui Mark, capătă un farmec aparte.
Lucrurile cele mai banale din jurul nostru îți vor deveni brusc mai interesante. Mai dragi. Le vei privi altfel, categoric.
Acest lucru se datorează, în mare parte, pasiunii scriitorului pentru materiale. N-ai cum să nu îți dai seama de asta, entuziasmul lui te întâmpină în fiecare capitol. Iar ăsta e un lucru pe care îl admir mult la un autor. Și la oameni, în general.
O persoană entuziasmată de ceea ce face este mereu o încântare. 🙂
Mark Miodownik este un astfel de om. Cercetător britanic (deci îl credem pe cuvânt, da? :D) specializat în știința materialelor, inginer, jurnalist și profesor, Mark este de asemenea și cofondator al Bibliotecii Materialelor.
Cele 10 materiale asupra cărora se concentrează în carte sunt: oțelul, hârtia, betonul, ciocolata 😍, spuma cauciucată, porțelanul, implanturile (nu despre silicoane e vorba, sper ca asta să nu fie o dezamăgire ), plasticul, grafitul și sticla.
Fiecărui material din cele enumerate mai sus îi este dedicat un capitol. Mark ne poartă prin istoria acestora, prin caracteristicile specifice ale acestor materiale, procesul de obținere, întrebuințările și poveștile lor. Aflăm, astfel, că obiectele din jurul nostru și materialele care le compun sunt mult mai complexe și mai interesante decât ne-am fi gândit.
La fel ca în cazul oamenilor, diferențele reale dintre materiale sunt ascunse adânc sub suprafață, într-o lume închisă majorității oamenilor, în lipsa unor echipamente științifice sofisticate. Deci, pentru a înțelege materialitatea, suntem nevoiți să părăsim scara umană a experiențelor și să mergem spre spațiul interior al materialelor. Abia la această scară microscopică descoperim de ce unele materiale miros, dar altele sunt inodore; de ce unele materiale rezistă o mie de ani, dar altele se îngălbenesc și se sfărâmă la lumina soarelui; de ce sticla poate fi și antiglonț, în timp ce un pahar de vin se sparge la cea mai mică provocare.
Vei întâlni și multe informații din domeniul chimiei – reacții, proporții ale ingredientelor, temperaturi de topire, de fierbere, structuri de aranjare a carbonului etc. Dacă și tu te uitai după fluturi cu bretele la orele de chimie, s-ar putea ca pe alocuri să nu ți se pară interesante chiar TOATE detaliile astea. Cu toate acestea, te asigur că nu te vor plictisi. Sunt informații care te vor ajuta să îți conturezi mai bine imaginea respectivului material.
Tonul autorului nu este unul academic, iar limbajul e departe de a fi unul stufos și complicat. Pe lângă entuziasmul său contagios, am apreciat și explicațiile sale în termeni ușor de înțeles.
Mark vorbește cu atâta drag și admirație despre materiale, încât te va face și pe tine să le privești cu alți ochi. De unele s-ar putea chiar să îți fie milă (deci omul e chiar ATÂT de bun la asta!) când vei vedea că sunt subapreciate.
Am descoperit o mulțime de lucruri noi în cartea asta. Toate mi-au stârnit uimirea și curiozitatea de a cunoaște mai mult. Spre exemplu, am aflat:
✎ de existența psihofizicii (curent psihologic care studiază impactul anumitor stimuli fizici asupra psihicului). S-a demonstrat că sunetul pe care anumite alimente îl produc este la fel de important pentru plăcerea noastră precum gustul lor. În acest sens stau ca dovadă numeroasele sortimente de produse cu înveliș crocant de ciocolată, chipsurile etc.
(Ca o paranteză, în cazul chipsurilor, Mark susține că mulți specialiști nu se concentrează doar pe cât de crocante sunt acestea, ci și pe cât de tare foșnăie ambalajul lor). Altfel vei privi de-acum o pungă de chipsuri, nu-i așa? 🙂
✎ că pe suprafața Pământului cad anual câteva kilograme de metal, însă majoritatea nimeresc în oceane;
✎ că până la Revoluția Industrială, nimeni nu a putut crea oțel mai rezistent și mai dur decât cel din săbiile samurailor (citind cartea, vei vedea și cum făceau japonezii asta);
✎ că în Japonia, turnarea unei astfel de săbii de samurai dura săptămâni întregi și făcea parte dintr-o ceremonie religioasă;
✎ că datorită descoperirii oțelului inoxidabil (secolul XX), suntem printre primele generații care nu simt gustul tacâmurilor atunci când mănâncă (oțelul inoxidabil nu e o noutate, dar perspectiva asta a generației care nu “își gustă” tacâmurile mi s-a părut interesantă);
✎ că hârtia se îngălbenește din două motive:
1) dacă lemnul este procesat prin metode ineficiente → pasta de lemn obținută mai conține lignină (lignină = clei organic care ține laolaltă celuloza și care trebuie separată de celuloză prin procesul de delignifiere a lemnului) → lignina intră în contact cu oxigenul în prezența luminii => hârtia se îngălbenește;
2) dacă se sporește calitatea texturii hârtiei prin acoperirea ei cu sulfat de aluminiu → se creează condiții acide → fibrele de celuloză reacționează cu ionii de hidrogen (dacă nu ne amintim că am învățat despre asta la grădi, să ne fie rușine) => hârtia se îngălbenește
✎ că romanii au fost cei care au înlocuit sulurile de hârtie cu codexul – ceea ce numim azi carte 🙂 (sunt aproape 90% sigură că am învățat asta deja la școală, dar fiind vorba de cărți, mi-am zis că nu strică să ne reamintim);
✎ de reacția Maillard – o reacție chimică produsă între aminoacizi și zaharuri reducătoare, care schimbă culoarea și aroma alimentelor gătite la temperaturi mai mari de 140°C 🙂 Îi mulțumim, așadar, acestei reacții pentru mirosul de pâine proaspăt coaptă, mirosul de pâine prăjită, de legume la cuptor, de prăjituri, de nuci prăjite etc. Viața ar fi mult mai săracă în arome fără ele, garantat!
✎ că nisipul se topește la peste 1.200°C;
✎ că importanța acordată culorii vinului, berii etc, a apărut odată cu trecerea de la paharele de metal/lemn la cele de sticlă (până la apariția paharelor de sticlă, băuturile erau consumate în pahare care nu îți permiteau să le vezi culoarea; astfel, înainte de folosirea paharelor de sticlă, culoarea vinului, a berii nu era un factor avut în vedere de către producători);
✎ că temperatura medie a unui foc obișnuit este cuprinsă între 700°C – 800°C;
✎ că grafenul este cel mai subțire, rezistent și rigid material din lume;
✎ că ideea inelului de logodnă cu diamant au inițiat-o cei de la DeBeers, printr-o campanie inteligentă de marketing al cărei slogan era “diamantele sunt pentru totdeauna“
Aș putea lungi muuult și bine lista asta a curiozităților, pentru că sunt numeroase și foarte, foarte interesante! Nu le-am așezat în vreo ordine a importanței și sunt convinsă că am omis multe altele care mi-au plăcut la fel de mult. Asta nu e neapărat rău, poate așa îți stârnesc și mai mult curiozitatea 🙂
E o carte pe care aș recomanda-o oricui, în special oamenilor curioși, așa cum spuneam și la început.
Având în vedere că ne folosim zilnic de diverse obiecte și materiale, mi se pare foarte binevenită o cunoaștere mai aprofundată a lor. Până la urmă, cum spune și Mark Miodownik, lumea materială constituie o parte importantă a vieții noastre și a ceea ce suntem astăzi.
