Ayaan Hirsi Ali este, fără îndoială, una dintre cele mai influente voci contemporane.
“Necredincioasa” e mai mult decât un roman autobiografic. Spun asta pentru că, deși cartea prezintă povestea de viață a lui Ayaan (o poveste tulburătoare, după cum vei vedea), ea depășește sfera personală și intimă a vieții ei, căpătând dimensiuni mult mai ample. Cartea atinge subiecte religioase, culturale, istorice, politice, sociologice și psihologice.
E o lectură atât de complexă, încât mi-e realmente teamă că nu reușesc să cuprind totul, așa cum trebuie, în acest articol. De aici și sentimentul că e o provocare să scriu despre ea. Sper totuși să fiu suficient de convingătoare pentru a te face să pui mâna pe cartea asta pentru că merită. Chiar merită!
Povestea de viață a lui Ayaan pare ireală. Ruptă parcă dintr-un film pe care îl privești și îți spui că așa ceva nu se întâmplă în realitate. Aceia sunt actori, joacă un rol.
S-a născut in Somalia, însă a trăit și în Arabia Saudită, Ethiopia și Kenya. A supraviețuit mutilării genitale și războiului civil din Somalia. A refuzat căsătoria din obligație (fapt care i-ar putea aduce moartea unei femei din lumea musulmană).
S-a mutat singură în Europa, împotriva voinței familiei ei. A studiat, a crescut prin forțe proprii și a reușit să obțină cetățenia olandeză.
Momentan locuiește în Washington DC. Are 49 de ani, este activistă, recunoscută în principal pentru suținerea reformării islamului.
Apără drepturile femeilor, înființând și o organizație în acest scop – AHA Foundation. Luptă împotriva crimelor de onoare (acestea au loc atunci când se consideră că o fată/femeie a pătat onoarea familiei, prin orice fel de nesupunere), a mutilării genitale a femeilor și a căsătoriilor din obligație.
În 2005, cei de la Time Magazine au inclus-o în lista celor mai influente 100 de persoane din lume. Lucru deloc surprinzător. Eu am fost de-a dreptul fascinată de povestea ei!
Mi se pare incredibil cum o persoană născută într-un mediu atât de sărac – din toate punctele de vedere – reușește nu doar să se adapteze într-o societate modernă și dinamică, ci și să se facă auzită. Să atragă atenția asupra unor probleme reale și palpabile despre care prea puțini îndrăznesc să vorbească.
Toate acțiunile ei se derulează în paralel cu propriile-i conflicte – atât interioare, cât și exterioare. Conflictele palpabile sunt cele cu familia și cunoștințele ei, cu adepții islamului care ajung chiar să o amenințe cu moartea.
Măcinătoare sunt, însă, și conflictele ei interioare. Tot ceea ce a învățat-o familia și religia se ciocnește de realitatea dură la care e expusă zi de zi. E învățată că, printre altele, Coranul îndeamnă la iubire și fapte bune. În realitate, însă, oamenii fac lucruri groaznice în numele Profetului. Femeile nu beneficiază de niciun drept și sunt mereu condiționate de bărbați, în tot ceea ce fac. Întrebările ei cu privire la diferențele dintre bărbați și femei, în ochii lui Allah, apar încă din copilărie și nu își găsesc răspunsul prea curând.
Contactul cu țările creștine în care locuiește de-a lungul timpului și cărțile pe care le citește îi trezesc mai multe întrebări și îndoieli. O ajută să realizeze că unele cutume sunt pur și simplu lipsite de logică, oricât de mult ar încerca să și le explice. Am putea crede că faptul de a găsi, totuși, logica în alte informații pe care le află de la diverși oameni, din cărți, sau din modul în care funcționează alte societăți îi aduc liniștea. În realitate, însă, apropierea de un adevăr rezonant înseamnă o oarecare distanțare pe plan afectiv de familia și societatea ei. O distanțare care nu e lipsită de mustrări de conștiință și îndoieli.
Momentul în care ajunge în Olanda e copleșitor, din multe puncte de vedere. E impresionată de ordinea și curățenia acestei țări, de faptul că autoritățile lucrează în favoarea cetățeanului și nu contra lui. De la trotuarele pavate și până la punctualitatea mijloacelor de transport în comun, totul e surprinzător pentru ea. Le trăiește pe toate cu uimire, făcând constant comparații între ceea ce se intâmplă aici și ceea ce se petrece în Somalia și în celelalte țări musulmane.
O surprinde lejeritatea cu care se poartă oamenii, faptul că se țin de mână și se sărută în public. O uimesc femeile care umblă cu mâinile și picioarele dezgolite, fără ca asta să stârneasca un haos în jurul lor, așa cum a fost ea învățată. (Acoperirea trupului femeilor musulmane se face în principal pentru a nu ispiti bărbații, pentru a nu le distrage atenția de la rugăciune sau de la alte activități.)
Momentul în care decide să iasă și ea pe stradă, în Olanda, fără eșarfă, e de-a dreptul înduioșător. Spun asta pentru că unor oameni care nu au crescut cu astfel de restricții, un asemenea moment poate părea lipsit de importanță. Mărunt. O decizie simplă. Emoțiile și cascada de trăiri generate de o astfel de acțiune pot fi mai greu de înțeles pentru femeile dinafara lumii musulmane.
În dimineața următoare am hotărât să fac un experiment. Aveam să ies fără să port eșarfa. Purtam fusta mea lungă, verde și o tunică lungă și aveam o eșarfă cu mine, în geantă, în eventualitatea în care aș fi avut probleme, dar nu mi-aș fi acoperit părul. Planificasem să văd ce se putea întâmpla. Transpirasem. Asta era cu adevărat haram și era pentru prima dată de când aveam șaisprezece ani când ieșeam într-un loc public fără să port ceva pe cap. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Grădinarii continuau să tundă gardul viu. Nimeni nu a făcut niciun fel de criză. Niciun bărbat nu a intrat în niciun fel de “stare”.
Cartea e foarte dură, însă relatările din ea nu dau dovadă de victimizare. În ciuda a tot ceea ce i s-a întâmplat în viață, Ayaan povestește totul cât se poate de obiectiv. Din punct de vedere al scriiturii, aceasta este clară și concisă.
Recunosc că nu e genul de lectură care îți bucură sufletul. Din contră. Pe alocuri te poți aștepta la multe strângeri de stomac și pauze luate ca să poți digera cele citite.
Mi-a oferit multe informații noi cu privire la religia musulmană, sau, dacă nu erau complet noi, a venit cu informații extra. Au fost expuse altfel.
» Spre exemplu, deși mutilarea genitală nu era un subiect de care să nu fi auzit, nu mi-aș fi imaginat niciodată că se poate întâmpla sub formele prezentate în carte. Nu mi-aș fi imaginat că se realizează la vârste atât de fragede (Ayaan avea 5 ani când i s-a întâmplat asta), fără vreun fel de anestezie. De asemenea, nu știam că sunt și cazuri în care acest lucru se realizează total (și clitoris, și labii), fetița rămânând în urma cicatrizării doar cu un orificiu mic, prin care să poată urina. Noaptea nunții pentru aceste fete e o adevărată tortură (nu cred că e nevoie să intru în detalii, pentru că doar scriind asta acum încleștez maxilarul).
» Nu știam, de asemenea, că în Arabia Saudită existau (în prezent nu știu sigur dacă mai există) autobuze separate pentru femei și bărbați, sau că în diferite țări arabe femeile nu au voie nici măcar să iasă pe stradă fără a fi însoțite de un bărbat (nope, nici măcar până în piață, sau la magazin, dacă te întrebai cumva).
» M-a surprins neplăcut și modul în care sunt crescuți copiii în familiile somaleze. Teama și suspiciunea îi însoțesc de mici, devenind parte din ei. Sunt învățați să se teamă de Allah, de adulții din familiile lor, de jhini (creaturi supranaturale, prezente fizic în natură – sau nu; nu sunt întâlniți doar în cultura islamică și se crede că sunt atât răi, cât și buni, putând să ajute un om sau să îi facă rau, în diferite momente).
Copiii sunt chiar blestemați de către părinții lor, fără ca asta să fie ceva neobișnuit.
Cumva, în procesul lor de creștere, li se prezintă partea rea a vieții, a oamenilor, a ceea ce urmează în viața de apoi dacă nu își duc actuala viață în conformitate cu spusele Profetului.
Sunt învățați să fie suspicioși cu privire la cei din jur, chiar dacă e vorba de rude sau prieteni. Sunt îndemnați să fie ei cei care lovesc primii, care inițiază o bătaie, întrucât asta îi va face descurcăreți și de temut. Oarecum, metodele acestea de creștere merg mână în mână cu principiile “viața e o junglă” și “cel mai puternic câștigă”.
» Un alt lucru nou – și surprinzător pentru mine, într-un mod neplăcut – a fost dat de pasajele din Coran care descurajează prieteniile musulmanilor cu oameni de altă religie. Și nu doar că le descurajează, dar militează pentru exterminarea celor care nu sunt adepți ai Islamului.
Atunci când vă întâlniți cu tăgăduitorii, loviți-le grumazurile!
Dacă nu porniți la luptă, Dumnezeu vă va condamna la o dureroasă osândă, apoi vă va înlocui cu alt popor.
Ucideți-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veți afla, capturați-i, încercuiți-i, puneți-le capcane.
Ideea confom căreia Coranul îndeamnă la violență și lipsă de compasiune va fi întâlnită de mai multe ori în cartea lui Ayaan. Acestea nu sunt îndreptate doar către cei de altă religie, ci și către femei.
Dojeniți-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă! Părăsiți-le în așternuturi, loviți-le!
Pentru a atrage atenția asupra felului în care sunt tratate femeile musulmane, Ayaan realizează un scurtmetraj împreună cu Theo Van Gogh (stră-strănepotul lui Vincent Van Gogh). Filmul se numește Submission. E cel care i-a adus într-un final moartea lui Theo Van Gogh, întrucât acesta a fost asasinat după ce filmul a devenit public.
Cu toate că e o carte dură, după cum spuneam, o recomand și chiar cred că e o lectură importantă. Pe mine m-a ajutat să descopăr mai bine diferențele culturale. Mi-a făcut cunoștință cu un om incredibil, care te poate inspira în foarte multe feluri. M-a făcut să îmi dau seama că e foarte simplu să observi ceea ce nu funcționează într-o societate care nu e a ta. E mai la îndemână să faci asta cu un mediu în care nu ai crescut și de care ești complet detașat.
Totodată, asta mă face să mă gândesc la mulțimea de norme ale propriei noastre societăți și religii, cu care am crescut de mici. Norme cu care suntem, probabil, atât de familiarizați încât nu le privim neapărat cu un ochi critic sau circumspect. Poate nu pe toate le punem sub semnul întrebării.
Cred că deseori uităm că perioada în care ne naștem, societatea și familia în care creștem modelează și șlefuiesc considerabil omul care devenim. E firesc să fie așa. Însă acest lucru vine mână în mână cu perceperea acestora ca fiind modele absolute, universal valabile. Și… nu sunt, chiar nu sunt.
Iar astfel de cărți, cred eu, ne ajută să fim măcar puțin mai conștienți de acest aspect.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
