Emoție pură cuprinsă în 102 pagini. Așa aș descrie, pe scurt, cartea Tatianei Țîbuleac.
Mi-a reamintit faptul că, printre multe altele, în cărți caut anumite stări, trăiri, emoții.
Bineînțeles, mă impresionează personajele. Un fir narativ bine construit mă ține captivă până la ultima pagină. Informațiile noi ma entuziasmează, iar jocurile de cuvinte mă bucură mereu.
Citind, cunosc, mă cunosc și mă recunosc. În tot acest proces, însă, trăirile au un rol important.
Tatiana Țîbuleac ne arată prin cartea ei că aceste trăiri pot fi împărtășite și altfel. Ea surprinde frânturi de poveste, de suflete și chipuri. Frânturi de viață din care desprinde cu înțelepcine și delicatețe diverse învățături.
Fidelă clipei prezente, o trăiește și o observă atent, până în cele mai mici detalii. Lucrurile mărunte capătă importanță în cartea Tatianei. Întalnirile ei cu oamenii nu sunt întâmplătoare, nu se dizolvă în timp fără a lăsa un ecou în urma lor.
Autoarea nu se lasă păcălită de aparențe, știe că în spatele fiecărui om e o poveste lungă; mult prea lungă pentru a putea fi cuprinsă într-un schimb de priviri sau într-o discuție de câteva momente.
Scoate la iveală binele din oameni, din întâmplări. Și din fiecare din noi, cei care i-au citit sau îi vor citi cartea 🙂
Și-au făcut poze pe vapor. Au râs zgomotos în lume. Au părut bătrâni și nebuni. Dar a meritat. Timid, au spus lumii întregi, că și ridurile pot fi sărutate…
Nu marginile ne sperie. Nu limitele. Ci oamenii și întâmplările care ne împing spre ele.
* Libris Editorial, 2016 – cartea poate fi răsfoită și cumpărată de aici
Rădăcinile, oricât de adânci ar fi, străbat la suprafață. Ne amintesc. Că suntem doar niște gânduri împrăștiate prin lume.
Ce-ar fi dacă unele cuvinte nu ar mai fi sunete, ci lucruri sau ființe? Poate nu am mai lovi unii în alții dacă, după o ceartă, casa s-ar umple cu pietre, ca un cimitir.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
