Esther Perel este una din vocile contemporane de care m-am îndrăgostit. O urmăresc pe Facebook, pe Instagram, îi ascult interviurile și prezentările pe Youtube. Despre ea am mai scris în articolul “Mating in captivity”, prezentând o altă carte de-a ei care mi-a plăcut foarte mult. Tot acolo am lăsat și link-ul către un Ted Talk de pe Youtube, care a făcut-o și mai cunoscută.
Ce apreciez foarte mult la ea e faptul că întreaga informație pe care o prezintă în cărți, în discursurile sale, sau în postări are la bază sute de ore de terapie, alături de cupluri din întreaga lume. Este psihoterapeut, așa că munca de cercetare e continuă. Asta se poate vedea și din numeroasele note și referințe din cărțile ei.
E un autor care nu ne vorbește doar din propria sa experiență. Cuvintele scrise de ea nu sunt rodul unei imaginații bogate (fără ca asta să însemne că nu e o persoană creativă), ci rezultatul anilor întregi de studiu, analiză, lectură și discuții cu oameni din toate colțurile lumii.
Pe lângă toate acestea, admir foarte mult îndemnul ei de a fi mai înțelegători, mai buni, mai conștienți de complexitatea noastră ca oameni și a relațiilor dintre noi. Acest îndemn se face resimțit de fiecare dată când o asculți sau îi citești cărțile.
“Rethinking infidelity” abordează, după cum spune și titlul, un subiect mai delicat – infidelitatea. În ziua de astăzi, mulți oameni văd infidelitatea ca fiind cel mai grav, josnic, urât, de condamnat etc. lucru de care cineva poate avea parte într-o relație. Există, de asemenea, și multe concluzii bine bătătorite, care nu lasă loc de discuție:
- Dacă o persoană a fost infidelă, cu siguranță el/ea nu își iubește partenera/partenerul (nu de puține ori auzim vorba aceea care spune că “cine iubește cu adevărat, nu înșală”)
- Numai cei nefericiți în relațiile lor înșală
- Dacă o persoană a fost infidelă, cu siguranță problema e partenerul/partenera de acasă – el/ea nu îi oferă ceea ce caută, ceea ce are nevoie
- Cine a înșelat o dată, cu siguranță o va face și a doua oară
- Oamenii care au fost infideli sunt lipsiți de sentimente, egoiști și de neîncredere
- Cine a înșelat merită (și trebuie) să ardă în cazanul cu smoală al Satanei și să fie împuns (cu precizie și la intervale regulate) de furcile drăcușorilor mai mici din jur
Acum, concluzia pe care s-ar putea să o tragi e că Esther Perel e omul care flutură o pancartă mare pe care scrie “Liber la înșelat! Poftiți de înșelaaaați!” Ei bine, nu. Nici pe departe.
Nu de puține ori menționează în cartea sa câtă durere și confuzie poate aduce un eveniment de genul acesta în viața unui cuplu. Sunt prezentate și exemple care stau mărturie acestui fapt.
Asadar, te rog să nu îți formezi ideea greșită conform căreia cartea încurajează infidelitatea.
Mai degrabă, cartea ne ajută să înțelegem că există multe idei preconcepute cu privire la acest subiect. Că infidelitatea e o temă mult mai complexă decât o facem noi să pară.
Ne ajută să înțelegem motivele pentru care putem ajunge să fim infideli. Ce înseamnă, de fapt, a fi infidel? Cum putem gestiona, să zic asa, un episod de acest fel și cum comunicăm cu partenera/partenerul de viață despre aceste lucruri?
Vei vedea că Esther nu neagă faptul că există oameni care fac lucrul acesta în mod voit. Cu regularitate. Fără cea mai mică urmă de mustrare de conștiință. Fără cel mai mic gând că acțiunile lor s-ar putea să cauzeze suferință. Există persoane care nu doresc să aibă parte de înțelegerea și bunătatea de care spuneam mai sus, din simplul motiv că nu le pasă și chiar nu își prețuiesc soțul/soția, iubitul/iubita.
Aceste exemple, însă, nu sunt cele care predomină. Așa cum vei vedea și în carte, printre cazurile pe care Esther le consiliază se numără cupluri care au în spate zeci de ani de relație, copii și numeroase alte lucruri care îi leagă. Sunt oameni care nu vor să își piardă familia, care își iubesc partenerii și viața pe care au construit-o împreună.
“De ce înșală, în cazul ăsta?” s-ar putea să te întrebi. Ei bine, motivele pot fi numeroase, iar situațiile sunt diferite, de la cuplu la cuplu, de la persoană la persoană.
La fel cum și conceptul de infidelitate este perceput diferit. Un sărut, un act sexual, un mesaj cu tentă sexuală, un masaj erotic, gândul de a face sex cu altcineva, o atingere, un film porno. Acestea pot – sau nu – să echivaleze cu infidelitatea, în funcție de persoană.
Tocmai din cauza acestui lucru, o definiție unanim acceptată pentru infidelitate este greu de găsit. Esther Perel vorbește, însă, despre 3 elemente pe care infidelitatea le implică, indiferent de forma pe care o ia. Acestea sunt: taina, alchimia sexuală și implicarea emoțională.
Cartea prezintă și felul în care percepția noastră asupra căsniciei, iubirii și monogamiei s-au schimbat, în timp. (mai multe informații despre asta poți găsi și aici)
Toate aceste informații sunt însoțite, după cum spuneam, de foarte multe exemple. Povești reale la care Esther a asistat în biroul său și în călătoriile sale prin lume. Oameni care i s-au destăinuit, care și-au spus povestea.
Cupluri care s-au confruntat cu episoade de infidelitate. Persoane a căror relație s-a încheiat din cauza unor astfel de evenimente. Căsnicii care au trecut peste și și-au continuat ritmul de dinainte. Relații pentru care un astfel de eveniment s-a dovedit a fi chiar benefic, întrucât au renăscut – mai puternice, mai consolidate și mai deschise în comunicare.
Ce am apreciat foarte mult e că prin exemplele din carte, Esther ne face să vedem lucrurile cu alți ochi. Ne face să realizăm că acele concluzii bine bătătorite, pe care le menționam mai sus, nu sunt deloc general valabile. Sunt mai degrabă niște idei preconcepute, niște pripiri ale oamenilor în a judeca anumite situații, anumiți oameni.
Pentru că dacă e ceva care e la îndemâna tuturor, acel lucru e judecarea. E foarte simplu să judecăm, să criticăm, să reducem un om (sau o situație) la un nivel favorabil nouă, judecății noastre.
Cred că de fiecare dată când ne grăbim să judecăm ceva (sau pe cineva), de fiecare dată când criticăm, nu facem decât să mergem pe o cale cunoscută nouă. Pe o cale deja bătătorită. Reducem din complexitatea situației, din complexitatea omului, în așa fel încât să încapă în sertărașul minții noastre. (și da, probabil că asta cu sertărașul minții e deja un clișeu, însă creează o imagine vizuală care îmi place :))
Nu suntem deschiși spre o situație diferită, spre un context care nu ne e familiar, spre un argument pe care noi, probabil, nu l-am luat în calcul. Așadar nu învățăm nimic nou, pentru că îi inchidem noului ușa în nas.
Iar Esther tocmai asta ne invită să facem – să deschidem ușa noului, să învățăm să comunicăm, să ne înțelegem diferențele, nevoile și să facem asta cu răbdare și bunătate.
Prin cartea asta, mi se pare că reușește să aducă o nouă opțiune, pe lângă cea “pro” și “contra” infidelității. Nu trebuie să alegi una din ele, situațiile nu sunt mereu 100% negre, sau 100% albe. Adevărul e mereu undeva la mijloc. Nu e nevoie să luăm o poziție vehementă.
Cred că succesul sau fericirea unei relații nu se măsoară doar în anii petrecuți împreună și în faptul că cei doi parteneri au fost fideli unul altuia. Sunt atât de multe forme prin care îi poți provoca suferință celuilalt. Deseori mi se pare că acestea sunt mai repede trecute cu vederea decât o infidelitate, deși pot cauza cel puțin la fel de mult rău.
Mă gândesc la persoanele care sunt abuzate fizic sau verbal. La persoanele care nu își ascultă/sprijină persoana iubită în momentele în care aceasta ar avea cea mai mare nevoie. La oamenii care nu își incurajează persoana iubita să crească, să își urmeze visurile. Care nu țin deloc cont de dorințele celeilalte persoane, care își impun mereu propriul punct de vedere. La persoanele care minimizează calitățile și abilitățile celuilalt, luându-le chiar în derâdere. La cei care sunt prezenți doar fizic în casa pe care o împart cu cineva ș.a.m.d.
Când vine vorba de relațiile de iubire, de căsnicii, situația e mult, mult mai complexă decât pare. Infidelitatea e doar un aspect al întregii povești.
Nu va fi o surpriză pentru nimeni dacă voi spune, din nou, că Esther încurajează comunicarea deschisă cu privire la acest subiect.
Mi s-a părut interesantă remarca din carte, conform căreia lipsa comunicării despre asta (de teamă, de jenă, din crezul că nouă nu ni se va întâmpla niciodată) face ca prima discuție în jurul acestui subiect să fie după ce subiectul în sine s-a produs deja. Iar asta poate complica lucrurile si mai mult.
Rather than insulate ourselves with the false notion that “it could never happen to me”, we must learn to live with our uncertainties, the allures, the attractions, the fantasies – both our own and our partners’. Couples who feel free to talk honestly about their desires, even when they are not directed to each other, paradoxically become closer.
Chiar dacă tema abordată este infidelitatea, nu e genul de carte pe care să îl citească doar oamenii care au înșelat sau care au fost înșelați. La fel cum nu e nevoie să fii într-o relație ca să îți doresti să te informezi despre asta.
Cred că la fel cum putem citi despre războaie, sau despre anumite boli fără să le fi trăit, putem citi și o astfel de carte. Garantat îți va oferi și alte percepții asupra acestui subiect.
* Eu am citit cartea în engleză (am comandat-o demult de pe Okian), însă m-am bucurat să văd că cei de la Curtea Veche au tradus-o și a apărut chiar anul acesta varianta în română – Regândirea infidelității 🙂
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
