La o primă răsfoire, “Noduri” nu pare să difere foarte mult de alte cărți care tratează iubirea, căsnicia, infidelitatea și viața de familie. “E și subțirică”, îți vei spune probabil (192 de pagini), “am mai dat eu peste de-astea”.
Gânduri smilare am avut și eu la o primă inspecție fugitivă a cărții. Pe măsură ce citeam, însă, eram tot mai impresionată de complexitatea personajelor, de profunzimea gândurilor și trăirilor lor. Pentru că dacă e un lucru care m-a cucerit, asta aș spune că e: construcția personajelor și fina analiză psihologică a acestora, în contextele date.
Nu vreau să detaliez foarte mult povestea, știu că lumea se ferește de spoilere ca de lămâile cu imazalil.
Aș vrea însă să insist asupra faptului că în ciuda temei abordate, cartea se remarcă prin personajele sale, prin cadrul temporal în care este plasată povestea, prin amprenta psihologică prezentă de la început până la sfârșit.
Evenimentele care tulbură liniștea familiei sunt privite atât prin ochii soției și soțului, cât și prin ochii celor doi copii ai lor. Perspectivele nu prea lasă loc previzibilului.
E o carte despre compromisuri și compromitere, despre greșeli și iertare, iubire și roluri societale, temeri și regrete, nevoi și schimbări.
La final, aproape că ți-e greu să crezi că 192 de pagini reușesc să acopere o poveste atât de complexă, fără pic de urmă de fușăreală.
Totul e bine legat, bine înnodat.
“Noduri” e genul acela de lectură care pune perspectivele idealiste legate de iubire, relații și căsnicii într-o altă lumină. Drept urmare, nu pot decât să o consider utilă și demnă de recomandat 😉
În acele fotografii, Vanda răspândea o strălucire despre care eu mi-am dat seama că nu păstram nicio amintire, nici măcar o scânteie care să-mi îngăduie să spun: da, ea era așa. M-am gândit la persoana care acum dormea în dormitor, persoana care era soția mea de cincizeci de ani. Pentru mine nu reieșea că era cu adevărat cum apărea în acele imagini. De ce? O privisem indiferent încă de la prima întâlnire? Cât din ea lăsasem într-un colțișor al ochiului fără să îi dau importanță?
Când m-ai părăsit, am suferit mai ales pentru ce sacrificasem zadarnic din mine pentru tine. Și când te-am primit din nou în casă, am făcut-o doar ca să recapăt ce-mi luaseși.
Mi-am zis: trebuie să mă descotorosesc de scrisori înainte să se trezească Vanda. Era insuportabil ca niște cuvinte izvorâte dintr-o stare de dezechilibru, dintr-o epocă și o cultură dispărute, să-și facă din nou brusc apariția. Erau frazele unei persoane ieșite din minți, urmele unei voci care nu-i mai aparținea.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
