Miniobiceiuri – Stephen Guise

Am citit cartea lui Stephen Guise anul trecut, în septembrie. Nu eram foarte decisă dacă vreau să scriu despre ea sau nu. De regulă pe blog scriu despre cărțile care mi-au plăcut mult și foarte mult.

În cazul cărții de față, mi-au plăcut mult unele idei, însă abordarea autorului mi s-a părut prea comercială pentru gustul meu (convingătoare, după cum aveam să-mi dau seama mai târziu, dar totuși comercială).

Stilul lui de a scrie și de a expune ideile îmi suna, pe alocuri, ca o reclamă din aceea de la teleshopping (exemplu: “Ai simțit vreodată că ești blocat? Ai încercat vreodată să te schimbi în bine și ai eșuat? Ai făcut asta din nou și din nou, sau ai renunțat la a mai încerca pentru perioade lungi?”).

Pe măsură ce a trecut timpul, însă, mi-am dat seama că mesajul cărții mi s-a întipărit în minte mai mult decât m-aș fi așteptat. Și într-o anumită măsură, chiar m-a ajutat.

Lucrul ăsta m-a convins că ar trebui să trec peste ceea ce mi-a displăcut (aspect subiectiv, la urma urmei), să apreciez utilitatea informației și să vă vorbesc și vouă despre ea.

Cred că miniobiceiurile ne pot ajuta mult, mai ales în această perioadă, în contextul autoizolării. 

Să vedem mai întâi de toate, ce înseamnă un miniobicei. Conform spuselor autorului:

Un miniobicei este, practic, o versiune mult mai mică a unui obicei pe care îți dorești să îl dobândești. O sută de flotări pe zi se transformă într-o singură flotare. Scrierea a 3.000 de cuvinte în fiecare zi devine misiunea de a scrie 50 de cuvinte. Gândirea pozitivă permanentă se transformă în două gânduri pozitive pe zi.

Sigur, perspectiva asta a pașilor mărunți nu este una nouă, însă în cartea lui Stephen Guise e disecată și expusă într-o altă lumină. E acompaniată și de diverse studii științifice care îi atestă funcționalitatea.

Câteva din aspectele care mi-au atras atenția în mod deosebit sunt:

Motivația este o strategie inconstantă atunci când vine vorba de schimbări de durată

Iar asta pentru că depinde foarte mult de trăirile noastre zilnice. Stephen Guise nu spune că motivația nu contează deloc, însă ceea ce propune e să nu ne lăsăm ghidați de ea atunci când încercăm să deprindem un obicei.

E ca și cum am încerca să clădim o casă pe o structură instabilă. Nu va da rezultate bune, iar noi vom deveni din ce în ce mai frustrați.

Motivația, spune el, trebuie privită ca un bonus – dacă există, e și mai bine, pentru că lucrurile vor merge mai ușor. Însă dacă în unele perioade nu există, asta nu trebuie să ne stea în cale.

Pentru a explica și mai bine de ce nu ne putem baza pe motivație, autorul aduce în discuție “Legea utilității marginale” – o lege a economiei care, în termeni simpli, presupune că a 4-a felie de tort ne bucură mai puțin decât prima felie.

Același lucru se întâmplă și cu obiceiurile – repetiția aduce cu sine scăderea entuziasmului și a implicării emoționale. 

Voința, în schimb, e o strategie de bază pentru dobândirea de noi obiceiuri

Ce mi s-a părut foarte interesant aici, sunt cei 5 factori principali ai epuizării voinței:

• efortul
• dificultatea percepută
• emoțiile negative
• oboseală subiectivă
• nivelurile de glucoză din sânge

În cazul miniobiceiurilor, epuizarea voinței nu e un motiv de îngrijorare. Miniobiceiurile sunt independente de nivelurile de glucoză din sânge, nu necesită un efort mare, dificultatea percepută e mică, emoțiile sunt pozitive (avem sentimentul împlinirii de a fi realizat ceva), iar oboseala subiectivă tinde și ea să fie spre zero. 

Să faci mai puțin este infinit mai bine decât să nu faci nimic

De lucrul acesta mă conving și eu tot mai mult, iar în acest sens m-a ajutat și cartea de față.

Încerc să adopt o viziune de ansamblu, o perspectivă pe termen mai îndelungat asupra lucrurilor pe care le fac. În felul ăsta, sunt mai puțin critică la adresa pașilor mărunți de genul: 10 pagini citite azi, 5 rânduri scrie azi pentru un articol, curățenie doar în bucătărie azi, nu în toată casa etc.

Încerc să scap de obiceiul de a începe un lucru numai dacă știu că îl pot termina cap-coadă, fără prea multe întreruperi. Mi-am dat seama că de prea multe ori, timpul fragmentat nu îmi mai permite să aloc atât de multe ore pentru cutare, sau cutare lucru.

Așadar, decât să nu fac nimic, mai bine fac câte puțin. La final de săptămână, lună, an, sigur se simte diferența.

În cazul cititului, de exemplu, 10 pagini/zi devin 70 de pagini/săptămână și 3.650 de pagini/an. 🙂

Intenția fără acțiune dăunează încrederii în sine

Cred că suntem cu toții de acord cu faptul că orice lucru făcut, oricât de mic, ne dă o altă mulțumire de sine decât inacțiunea.

În contextul actual, al statului în casă, ar fi bine să păstrăm în continuare orice mic obicei care ne ajută și ne dă o stare de bine. Sau chiar să dobândim unele obiceiuri noi, adaptate acestui stil de viață temporar.

Așa cum spuneam și mai sus, cred că e o lectură potrivită pentru perioada asta.

Mi se pare important să mai scoatem nasul din știrile pe care oricum le urmărm zilnic, și să citim și cărți care să ne inspire și să ne ajute.

E important să ne păstrăm (pe cât se poate) obiceiurile deja dobândite, chiar dacă stăm în casă. Putem să le adaptăm pe unele dintre ele, sau chiar să ne creăm obiceiuri noi.

Să nu devenim delăsători, chiar dacă poate fi foarte ușor să alunecăm în direcția aia.

Spun asta din proprie experiență –  lucrând de-acasă am aflat cât de tentant poate fi să rămân în pijama toată ziua :)) și cât de ușor mă pot transforma într-un hamster anxios și ronțăitor. Dar văd, în același timp, că lucrurile astea nu mă fac să fiu împăcată cu mine și știu sigur că pe termen lung nu îmi vor aduce fericire.

Prin asta nu spun că trebuie mereu să facem ceva, că nu trebuie să ne dăm pauze pentru relaxare, pentru introspecție. Din contră, miniobiceiurile pot merge chiar și în direcția asta! 🙂 Însă e important să le adoptăm cu gândul de a face schimbări în bine.

Dacă doriți să vă comandați cartea, vestea bună e că o găsiți redusă cu 25% până în 25 martie. Oferta e valabilă pentru orice carte din colecția celor de la Editura Publica.