Cred că nu aș exagera deloc dacă aș spune că, în contextul lumii dinamice și agitate în care trăim, liniștea a devenit aproape un lux.
Nu mă refer la liniștea percepută de simțul auzului – cu toate că și urechilor noastre le prinde bine o pauză de la poluarea fonică. Vorbim despre liniștea sufletească, acesta fiind subiectul abordat de Seneca în carte.
În discuția cu prietenul lui, Serenus, Seneca punctează câteva aspecte pe care le consideră “vinovate” pentru perturbarea liniștii noastre sufletești. El prezintă astfel și modalități prin care putem redobândi această liniște.
Nu aș putea spune că aceste informații sunt noi, după cum vei vedea și tu. Mi se pare interesant de observat cât de departe se plasează aceste idei pe axa timpului. Majoritatea sunt demne de luat în considerare chiar și în zilele noastre, fapt care le atestă constanța.
Vei observa că majoritatea sunt idei cât se poate de simple. Acest lucru îmi confirmă faptul că în ciuda imenselor progrese pe care le-am făcut pe multe planuri, simplitatea continuă să ne dea bătăi de cap. Păstrăm încă prostul obicei de a complica tot ceea ce e simplu. Voit, sau nu.
În ceea ce privește ideile lui Seneca, am încercat să le plasez în contexte actuale care mi s-au părut potrivite. Le-am apropiat de ceea ce ni se întâmplă nouă în viața de zi cu zi, presărând, pe ici, pe colo, păreri personale cu privire la aceste subiecte.
1. Să le fii de folos celor din jurul tău, sau măcar ție.
Unui om i se cere să fie de folos semenilor săi – multora, dacă poate, iar dacă nu, câtorva; dacă nu câtorva, măcar celor mai apropiați; dacă nici celor mai apropiați, măcar sieși. Căci făcându-se util celorlalți, ia parte la viața publică. La fel cum omul care alege să devină mai rău, nu își dăunează doar sieși, ci și tuturor celor care ar fi avut de câștigat dacă el ar fi fost mai bun.
Nu cred că e nevoie să insist asupra ideii de a-i ajuta pe ceilalți. Numeroase studii dovedesc efectele benefice pe care acest act le generează pentru toate părțile implicate.
Cu toate acestea, cred că le poți fi cu adevărat de folos celor din jurul tău dacă începi prin a avea grijă de tine. Aș transforma “măcar sieși” în “în primul rând sieși”. Știu că taberele sunt împărțite când vine vorba de abordarea asta și că mulți ar considera ceea ce spun ca fiind un act egoist.
Mie îmi vine mereu în minte instructajul din avion, care spune că întâi îți pui tu masca de oxigen, abia apoi copilului tău, persoanei de lângă tine etc. Cred că la fel se poate proceda cu multe alte situații din viață.
2. Să te apuci de acele lucruri pe care poți să le termini.
Un îndemn de foarte mult bun simț, dacă e să mă întrebi pe mine, pe care uneori îl neglijăm… tot din foarte mult bun simț.
Dacă ar fi să plasez acest sfat în contextul actual, îmi vin în minte situațiile în care ne e greu să refuzăm. O invitație, o colaborare, orice. Facem asta din bun simț, după cum spuneam, de teamă să nu dezamăgim, “să fie bine, să nu fie rău”. De multe ori, însă, ajungem în situația de a nu putea duce totul la bun sfârșit, iar atunci ne facem rău și nouă, și persoanei față de care ne-am luat un angajament.
Mai există, bineînțeles, și situațiile în care ne apucăm de foarte multe lucruri din proprie inițiativă. Fără a fi rugați de altcineva. Motivele pentru care facem asta sunt și ele diverse, însă la fel ca în situația detaliată mai sus, putem ajunge în punctul în care nu reușim să ducem totul la capăt cu brio.
Momentele de genul acesta nu fac decât să trezească un sentiment de frustrare. Pe lângă asta, cred că suntem cu toții de acord că ne fură liniștea sufletească. Suntem mereu cu gândul la câte mai avem de făcut, la cât de în urmă suntem cu ceea ce ne-am propus ș.a.m.d.
Cu ocazia asta să ne reamintim, așadar, că “pentru sănătatea dumneavoastră și a celor din jur” 😀 este recomandat să ne apucăm doar de lucrurile pe care le putem termina. Să fim realiști cu obiectivele și planurile pe care ni le facem.
Mai puțin, în acest context, nu înseamnă lene, lipsă de voință sau dezinteres. Înseamnă respect față de propria persoană și atenție la orele de liniște ale sufletului nostru.
3. Să oferi durerii atât cât cere ea, și nu cât cere obișnuința.
Seneca spune că ne-am obișnuit atât de tare să depindem de părerea altor oameni, încât uneori simulăm chiar și sentimentul de suferință.
Plângem sau suferim pentru că așa credem că ar trebui să facem în acea situație.
E dramatic, de multe ori, pentru că așa e perceput contextul/evenimentul de societate, nu neapărat pentru că așa îl percepe sufletul nostru. Ca atare, nu puține sunt situațiile în care ne putem simți vinovați pentru un moment de bucurie pe care îl simțim în urma unui eveniment trist. Ni se poate părea că nu e în regulă să râdem sau să zâmbim. Nu încă.
Deseori mă întreb cât de mult ne influențează trăirile societatea în care am crescut. Ținând cont că sunt atât de multe obiceiuri și crezuri în lume, cu siguranță și sentimentele cu privire la același eveniment – să luăm spre exemplu moartea – e diferit pentru persoane crescute în colțuri diferite ale lumii.
În cazul durerii, mă gândesc și la situația în care obișnuința nu are de-a face neapărat cu cei din jur, sau cu societatea, ci cu propriul fel de a fi. În cazul acesta, victimizarea și dramatizarea – ca hobby-uri practicate cu perseverență – nu fac decât să amplifice suferința și să perpetueze inutil starea negativă.
4. Să-ți chemi mintea la distracție.
Pe cât de amuzant sună asta, pe atât de explicit e pentru ceea ce spune Seneca în acest caz. Mintea are nevoie de pauze. De orice fel de pauze: plimbări, dans, joacă etc.
Așa cum nu trebuie să le dăm porunci aspre câmpurilor fertile – pentru că fertilitatea neîntreruptă le va secătui imediat – tot la fel o încordare continuă va frânge mintea: dacă este destinsă cât de puțin și relaxată, își va recăpăta forțele.
5. Să-ți alegi cu grijă oamenii din jurul tău.
Jean-Paul Sartre spunea că “dacă te simți singur atunci când ești singur, ești într-o companie proastă.” (“If you feel lonely when you’re alone, you’re in a bad company.”)
Cu toate că momentele petrecute cu noi înșine ne influențează enorm liniștea sufletească, o importanță la fel de mare o au și cele petrecute cu persoanele dragi.
Nimic nu ar putea aduce atâta plăcere cât o prietenie credincioasă și caldă. Cât de bine este să îi ai alături pe cei ale căror suflete sunt gata să primească în siguranță orice secret, de a căror cunoaștere te temi mai puțin decât de cunoașterea de tine însuți, a căror conversație îți liniștește îngrijorarea, a căror părere îți ușurează hotărârile, a căror bună dispoziție îți risipește tristețea. a căror simplă vedere te înveselește!
— Pauză de zâmbet aici —
Sunt convinsă că citind asta te-ai gândit la prietenii tăi. La oamenii – sau la omul – din viața ta alături de care trăiești și tu toate astea. Mai stai un pic așa, zâmbind, și fii recunoscător/recunoscătoare că ai avut la cine să te gândești citind paragraful ăsta. Nu e tocmai lucru mic, să știi 🙂
6. Ține cont că orice i se poate întâmpla unui om, ți se poate întâmpla și ție.
Îndemnul în acest caz e suficient de explicit, astfel încât nu cred că e nevoie să detaliez. Aș vrea totuși să extind această idee și să o leg de sentimentul de recunoștință. Cred că și acesta cântărește suficient de puternic atunci când vine vorba de liniștea noastră sufletească.
Ori de câte ori reușim să ne reamintim că nimic nu ne aparține cu adevărat, că nimic nu e musai să rămână constant în viața noastră (nici măcar propria sănătate, sau persoanele dragi) ne apropiem de sentimentele de recunoștință și bucurie.
Și ori de câte ori suntem bucuroși și recunoscători pentru un anumit lucru – indiferent cât de mic sau mare e acesta – ne afundăm lin în fericire și liniște.
7. Este mai bine să fii disprețuit pentru simplitate, decât să te chinui într-o veșnică prefăcătorie.
Cu alte cuvinte, Seneca îndeamnă la autenticitate, indiferent de aparentele riscuri pe care aceasta le poate avea. Cu siguranță felul nostru de a fi nu va fi pe placul tuturor. Dar e în regulă, nici nu trebuie să fie. Important e să fim noi împăcați cu propria noastră persoană. Relaxați și, mai presus de toate, liniștiți sufletește.
Răul extrem este să ieși din rândul celor vii înainte de a fi murit.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
