Cu toții cunoaștem sentimentul de nimicnicie pe care îl ai când ești față în față cu marea, cu oceanul, cu un șir impunător de munți, cu imensitatea unei câmpii sau a unei păduri.
Atunci îți dai seama cu adevărat cât de mărunți suntem.
Cu toate astea, sentimentul de zădărnicie nu e descurajant, ci oarecum liniștitor. Realizezi că oricât de mic ai fi, faci parte dintr-un tot bine orânduit, care a existat cu mult înaintea ta și va continua să existe și după ce tu nu vei mai fi. Că există un curs firesc al tuturor lucrurilor și că orice invenție pălește în fața măreției Universului.
Stoicii numeau acest proces, prin care ne vedem ca o parte mică din întreg și conștientizăm grandoarea Universului, sympatheia.
Lectura acestei cărți mi-a conferit exact sentimentul menționat mai sus. E ca o gură de aer proaspăt, care te face să realizezi că aerul pe care îl respirăm zilnic e deseori impregnat cu idei poluante pentru psihicul și sufletul nostru.
Cartea lui Ryan Holiday e printre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta.
Nu îți gâdilă nicidecum ego-ul, după cum ai dedus deja și din titlul ei, ci mai degrabă te aduce cu picioarele pe pământ, fără a te descuraja.
Cartea are la bază multe idei din filosofia stoicilor. Oferă perspective foarte diferite față de cele propagate în ziua de astăzi cu privire la reușite, succes, învățare și modestie.
Direcțiile oferite sunt mai sănătoase decât multe din ideile care ne fac să credem că avem praf de stele pe gene doar pentru că mergem pe două picioare și mâncăm pâine fără gluten.
E un must read, dacă e să mă întrebi pe mine. Va fi cu siguranță utilă tuturor celor care o citesc, întrucât căile prin care lucrează ego-ul sunt mai numeroase și mai încurcate decât am crede.
Vei descoperi multe contexte în care nu ai spune că ego-ul e răspunzător pentru un anumit comportament, însă… surpriză! La butoane stă fix el.
Mi-a plăcut mult structura cărții, întrucât ea acoperă 3 stadii în care cu siguranță fiecare persoană s-a regăsit, sau se va regăsi la un moment dat în viață: aspirația către succes, succesul și eșecul.
Pentru fiecare din cele trei etape vei vedea care sunt căile prin care acționează ego-ul și cum ne blochează calea dezvoltării.
De menționat e faptul că succesul e un concept subiectiv, care poate să difere de la persoană la persoană. Acesta poate fi perceput diferit chiar și de aceeași persoană, în funcție de vârstă și de perioada vieții în care se află.
O definiție a succesului întâlnită în carte, care mi-a plăcut mult, sună așa:
Success is peace of mind, which is a direct result of self-satisfaction in knowing you made the effort to do your best to become the best you are capable of becoming.
Exemplele majoritare din carte cu privire la succes acoperă mai mult latura profesională. După cum spuneam, pentru fiecare etapă – aspirația către succes, dobândirea lui și eșecul, sunt prezentate modalitățile prin care ego-ul preia frâiele și ne poate pune bețe în roate.
În etapa încercării de a dobândi succesul, tindem să ne încredem mai mult în talent și în pasiune, decât în muncă, disciplină și pași mărunți. Tindem să vorbim mai mult decât să facem.
We seem to think that silence is a sign of weakness. That being ignored is tantamount to death (and for the ego, this is true). So we talk, talk, talk, as though our life depends on it. Anyone can talk about himself or herself. Even a child knows how to gossip and chatter. So what is scarce and rare? Silence. The ability to deliberately keep yourself out of the conversation and subsist without its validation.
(Ca o paranteză aici: o informație care mi s-a părut interesantă și care a venit ca o completare la ceea ce știam deja, e că atât vizualizarea obiectivului nostru, cât și faptul de a vorbi prea mult despre el pot induce creierul în eroare. Astfel, el poate percepe acel obiectiv ca fiind deja îndeplinit, ceea ce ne îngreunează acțiunile viitoare spre obținerea acelui scop).
Ego-ul vrea rezultate imediate, nu are răbdare să aștepte și să respecte anumite trepte pe care ascensiunea firească le presupune. Așteaptă validare și laude pentru orice reușită. Ne face să fim mai atașați de munca noastră decât ar fi benefic.
You must practice seeing yourself with a little distance, cultivating the ability to get out of your own head. Detachment is a sort of natural ego antidote. It’s easy to be emotionally invested and infatuated with your own work. Any and every narcissist can do that. What is rare is not raw talent, skill or even confidence, but humility, diligence and self-awareness.
De asemenea, tot în această primă etapă, în care aspirăm la succes, ego-ul ne spune că un job de începător, cu sarcini de începător, nu sunt demne pentru studiile și talentul nostru.
În cazul obținerii succesului, una dintre cele mai periculoase capcane este iluzia desăvârșirii. Momentul în care credem că nu mai e nimic de învățat, că știm deja tot ceea ce e de știut.
Mai mult decât atât, această etapă vine și cu refuzul de a accepta feedback. Am ajuns unde am ajuns tocmai fiindcă noi știm mai bine. E etapa în care tindem să auzim mai mult laudele, nu și ceea ce ar putea fi constructiv.
Când vine vorba de eșec, e curios cum ego-ul amplifică totul. Ne face să acordăm mult mai multă importanță unei greșeli tocmai pentru că în viziunea îngustă a ego-ului trebuie să fim perfecți, fără cusur. Eșecul nu e un cuvând existent în dicționarul ego-ului.
O altă manevră a ego-ului manifestată în situații mai puțin fericite este căutarea vinei în exterior. Victimizarea, am putea spune. Punerea vinei în cârca altor persoane. Ego-ul, în acest caz, nu ne permite să zăbovim prea mult pe introspecție, întrucât nu avem cum să fim noi cei vinovați!
Exemplele sunt numeroase, cele prezentate mai sus reprezintă doar o mică parte din ceea ce oferă cartea. Multe dintre ele sunt relevante indiferent de etapa în care ne aflăm. Sunt acompaniate, de asemenea, și de antidoturi pentru ego – explicite, sau deductibile din referirile autorului.
E o lectură foarte utilă în procesul de autocunoaștere și cu siguranță te va ajuta să descoperi lucruri noi despre tine. Să fii mai conștient.
Mai mult, sunt convinsă că e genul acela de carte care îți va reveni în minte ori de câte ori vei realiza că ego-ul e cel care vorbește/acționează pentru tine.
Varianta pe care o am eu e în engleză, însă am văzut că anul acesta a apărut și traducerea acestei cărți, la editura Act și Politon – “Inamicul este ego-ul” (o puteți găsi aici, în format clasic, ebook și audiobook). Varianta în engleză am cumpărat-o de pe Okian, însă o găsiți și pe Elefant sau Cărturești.
Nu m-am putut abține să nu includ și câteva citate care mi-au plăcut mult, așa că pentru cei care doresc, lectura continuă 😀
❝ The power of being a student is not just that it is an extended period of instruction, it also places the ego and ambition in someone else’s hands. There is a sort of ego ceiling imposed – one knows that he is not better than the “master” he apprentices under. Not even close. […] We don’t like thinking that someone else is better than us. Or that we have a lot left to learn. We want to be done. We want to be ready. We’re busy and overburdened. For this reason, updating your appraisal of your talents in a downward direction is one of the most difficult things to do in life – but it is almost always a component of mastery. The pretense of knowledge is our most dangerous vice, because it prevents us from getting any better.
❝ We want so desperately to believe that those who have great empires set out to build one. Why? So we can indulge in the pleasurable planning of ours. So we can take full credit for the good that happens and the riches and respect that come our way. Narrative is when you look back at an improbable or unlikely path to your success and say: I knew it all along. Instead of: I hoped. I worked. I got some good breaks. Or even: I thought this could happen. Of course you didn’t really know all along – or if you did, it was more faith than knowledge. But who wants to remember all the times you doubted yourself?
❝ Once you win, everyone is gunning for you. It’s during your moment at the top that you can afford ego the least – because the stakes are so much higher, the margins for error are so much smaller. If anything, your ability to listen, to hear feedback, to improve and grow matter more than ever before.
❝ Only ego thinks embarrassment or failure are more than what they are. History is full of people who suffered abject humiliations yet recovered to have long and impressive careers. […] When we lose, we have a choice: Are we going to make this a lose-lose situation for ourselves and everyone involved? Or will it be a lose… and then a win?
❝ Go on and put yourself in touch with the infinite and end your conscious separation from the world. Reconcile yourself a bit better with he realities of life. Realize how much came before you, and how only wisps of it remains. Let the feeling carry you as long as you can. Then when you start to feel better or bigger than, go and do it again.
❝ Ambitions, Marcus Aurelius reminded himself, means tying your well-being to what other people say or do… Sanity means tying it to your own actions.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
