“Know thyself” este unul dintre cele mai răspândite și folosite aforisme. Ca multe lucruri des întâlnite, riscă să fie luat mai puțin în serios. Cu toate astea, adevărul surprins are mare greutate – cunoașterea de sine este unul dintre pilonii de bază ai vieții fiecărui om.
“Dopamina” e o carte utilă în procesul autocunoașterii. E o “carte felinar”, care aduce puțin mai multă lumină în drumul nostru prin labirintul cerebral.
Pentru început, mi se pare important să punctăm faptul că dopamina nu este molecula plăcerii, așa cum multă vreme s-a crezut (și cum credeam și eu).
Autorii numesc dopamina “molecula anticipării”. Aceasta are un rol deosebit de important atunci când vine vorba de gândirea abstractă, creativitate și stabilirea țelurilor. E responsabilă pentru toate lucrurile/experiențele posibile (nu pentru cele pe care deja le avem/experimentăm).
Motto-ul dopaminei este “mai mult” – ea ne împinge să ne depășim limitele, să ne aventurăm și să vânăm noul.
Tot ea, însă, ne fură din bucuria și aprecierea prezentului. Dopamina este interesată de anumite lucruri/experiențe numai până în momentul în care le obținem.
Odată obținute, ne putem bucura de acestea datorită altor substanțe chimice, și anume neurotransmițătorii de tip A&A (aici și acum). Aceștia sunt serotonina, oxitocina și endorfina, alături de o clasă de substanțe chimice numite endocanabinoide (un termen pe cât de dificil de citit, pe atât de dificil de scris :)) ).
“Dopamina” e o lectură care întărește astfel importanța noțiunii de echilibru. În tot ceea ce facem, în tot ceea ce trăim.
Avem nevoie de dopamină pentru a ne putea dori anumite lucruri și experiențe, însă pentru a ne putea bucura cu adevărat de ele, odată obținute, e nevoie de substanțele chimice de tip A&A.
Un echilibru, așadar, între îndrăzneala cu care privim spre viitor și recunoștința cu care ne trăim prezentul.
Lectura te va ajuta să înțelegi mai bine cum anume influențează dopamina (și celelalte molecule menționate) relațiile de iubire, latura profesională, țelurile, motivația, relațiile interumane.
Înțelegând rolul acestor neurotransmițători, vei căpăta un control mai mare asupra unor lucruri care sunt, de regulă, inconștiente. Vei descoperi și multe perspective interesante și conexiuni între această moleculă și diverse etape/contexte ale omenirii.
Legat de acestea, însă, trebuie să recunosc faptul că rămân sceptică în ceea ce privește anumite studii și cercetări exemplificate (iar personal, mi s-a părut că sunt cam multe). Știm povestea cu cherry picking, atunci când vine vorba de a demonstra un anumit punct de vedere. Cu toate astea, însă, perspectivele sunt interesante și nu cred că trebuie nici să fie respinse în totalitate de cititor. Atâta doar că o mică doză de scepticism nu strică 🙂
Dacă ar fi să punctez câteva aspecte care mi-au stârnit interesul în mod deosebit, acestea ar fi:
═══════ 1 ═══════
» Faptul că dopamina și neurotransmițătorii de tip A&A se opun reciproc. În contextul unui ajutor dat altei persoane, spre exemplu, sau unui grup de oameni, acest lucru se traduce într-un mod foarte interesant. Deși majoritatea persoanelor ar fi dispuse să ajute pe cineva aflat în nevoie, acest ajutor se manifestă diferit în funcție de personalitatea fiecăruia.
Să luăm drept exemplu ajutorarea oamenilor nevoiași. Persoanele care înclină spre o abordare de tip A&A, se vor voluntaria oricând să ajute, direct sau prin donații, persoanele aflate în nevoie.
Cei care înclină către o abordare dopaminergică, în schimb, sunt mai puțin dispuși să facă ei înșiși o donație. Cu toate acestea, sunt la fel de dornici să ajute, fiind 100% în favoarea ajutoarelor de stat.
Acest exemplu mi s-a părut interesant pentru că de cele mai multe ori, tindem să îi considerăm darnici și săritori doar pe cei care se voluntariază și oferă ajutorul în mod direct, sprijinind concret o anumită cauză. La fel de darnici și săritori pot fi, însă, și cei care nu fac asta în mod individual, concret, dar contribuie altfel la ajutorarea oamenilor.
═══════ 2 ═══════
» Afluxul de dopamină scade în situațiile în care noutatea/surpriza devine obișnuință. Aspectul ăsta se aplică foarte bine mai ales în relațiile amoroase. Și fiindcă suntem cu toții interesați de chestiunile de corazon, las un citat care mi s-a părut foarte explicit pentru partea asta:
“Noutatea care declanșează dopamina nu durează la nesfârșit. Când vine vorba despre iubire, romantismul se pierde, în cele din urmă, și ne trezim în fața unei alegeri. Putem să trecem la o iubire care este alimentată de o apreciere zilnică a celeilalte persoane, sau putem să punem capăt relației și să mergem să căutăm o altă călătorie cu montagne-russe. A opta pentru stimularea dopaminergică este un lucru care cere puțin efort, dar se termină repede, asemenea plăcerii de a mânca un baton de ciocolată. Dragostea care durează mută accentul de pe anticipare pe experiență; de pe fantezia că orice este posibil pe o ancorare în realitate, cu toate imperfecțiunile sale. Tranziția este dificilă, iar când întâlnim o cale de a scăpa ușor de o sarcină complicată, tindem să o urmăm. Din acest motiv, când dopamina care alimentează romantismul ia sfârșit, multe relații se încheie și ele.”
═══════ 3 ═══════
» Entuziasmul dopaminergic se pierde atunci când viitorul devine prezent. Așadar acesta e unul dintre motivele pentru care nu ne bucurăm chiar atât de tare atunci când obținem ceva ce ne-am dorit mult (fie că vorbim de ceva material sau de altă natură).
Acesta e motivul pentru care alergăm iar spre următorul obiectiv, fără să ne dăm pauză pentru a savura mica victorie. Partea eliberatoare, aș spune eu, este că acest lucru e un proces firesc. Așa funcționează dopamina. Nu e nimic în neregulă cu noi. Însă asta nu înseamnă că trebuie să ne plafonăm în acea stare de nemulțumire, ci, din contră, trebuie să antrenăm mintea în practicarea recunoștinței. Ajutându-ne totodată de mijloace prin care sporim eliberarea de neurotransmițători de tip A&A, putem face primii pași spre echilibru 🙂
Recomand cartea cu mare drag! Nu e cea mai ușoară lectură, având bineînțeles și termeni de specialitate și tratând un subiect complex, însă eu zic că merită cu desăvârșire. O găsiți în Co-Lecția de Știință a celor de la Editura Publica.
*Nu știu câți dintre voi țin cont și de chestia asta, dar nu mă pot abține să nu o menționez – coperta și designul cărții sunt superbe! Lucrând în domeniul Designului, nu am cum să nu mă bucur de lucrurile astea 😀 așa că Alexe Popescu, un sincer mulțumesc!
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să încurajezi lectura, trimite-l mai departe!
Omidé va fi bucuros pentru fiecare share 🙂
