“Care e sensul vieții?”, îl întreabă Lulu Miller pe tatăl său (biochimist de profesie), pe vremea când aceasta avea în jur de 7 ani. “Niciunul”, i-a răspuns el, după care a urmat o descriere despre felul în care haosul stăpânește lumea.
Aceasta e una dintre primele informații pe care le aflăm din carte și aș spune că e esențială pentru înțelegerea parcursului pe care îl va avea Lulu Miller.
Nu știam de ea până acum, și nici de David Starr Jordan – despre care se va vorbi mult de-a lungul cărții.
Lulu Miller – jurnalistă în domeniul științei și scriitoare, îl privește multă vreme cu admirație pe David Starr Jordan (1851 – 1931), președintele fondator al Universității Stanford, renumit în domeniul ihtiologiei și tanxonomiei.
Felul său de a continua să-și urmeze pasiunea, în ciuda tuturor greutăților și provocărilor care i-au ieșit în cale, o inspiră și o intrigă în același timp pe Lulu.
Cercetând îndeaproape viața lui David descoperă, printre altele, că uneori granițele dintre siguranța de sine, autoiluzionare și încăpățânare sunt foarte fine și se pot confunda foarte ușor. Procesul cercetării o aduce, totodată, și mai aproape de propriul ei adevăr.
Mi s-a părut foarte captivant felul în care Lulu Miller împletește povestea de viață a lui David Starr Jordan cu aspecte din propria sa viață, cu întrebări fundamentale. Nu aș fi bănuit o asemenea abordare.
Am perceput datele științifice și documentarea riguroasă ca pe un pulover din acela care înțeapă. Știți la care mă refer. Și știți și că oricât de bine croit ar fi acesta, oricât de precise ar fi cusăturile lui, tot avem nevoie de un pic de balsam pentru a ne simți confortabil în el. Ei, în cazul cărții, “balsamul” e dat de perspectiva umană, intimă și emoțională pe care Lulu o integrează într-o manieră inedită.
“De ce peștii nu există” a fost, cred, cea mai imprevizibilă lectură din anul acesta.
E o carte profundă și înțeleaptă. O îmbinare inedită a științei cu latura emoțională. O posibilă perspectivă asupra vieții și sensului ei.
Nu doar că te pune pe gânduri, dar îți și oferă niște puncte de vedere minunate, cum ar fi citatul de mai jos, pe care l-am citit și recitit de nenumărate ori:
Unora păpădia s-ar putea să li se pară o buruiană, dar pentru alții aceeași plantă poate însemna mult mai mult. Pentru un botanist este un leac – o modalitate de detoxificare hepatică, de curățare a pielii și de întărire a vederii. Pentru un pictor este un pigment; pentru un hipiot este o coroniță de flori; pentru un copil, o dorință. Pentru un fluture este sprijin; pentru albină, un pat matrimonial; pentru o furnică, un element dintr-un vast atlas olfactiv. Așa trebuie să fie și în cazul oamenilor, al nostru. Din perspectiva stelelor sau a infinitului sau a vreunui vis eugenic de perfecțiune, sigur, o viață umană poate părea că nu contează. Poate fi un punct așezat pe un punct așezat pe un punct, gata să dispară în scurt timp. Dar aceasta este numai una dintre infinitele perspective. Din perspectiva unui apartament din Lynchburg, Virginia, exact aceeași ființă umană poate fi mult mai mult. O mană cerească. O sursă de veselie. Un mod de a supraviețui celor mai întunecați ani.
