Pentru persoanele care îl urmăresc pe Alain de Botton, recomandarea asta nu va fi o surpriză. Pe cei care nu sunt familiarizați, însă, cu scrierile lui, îi îndemn să dea o șansă acestei cărți.
Editura Humanitas, nr. de pagini: 240
Tema iubirii e una intens abordată și greu de ocolit. Cu toate acestea, puține abordări sunt ancorate în realitate. Puține depășesc stadiul de început al unei relații, cu toți fluturii și verii lor din ordinul Lepidopterelor.
Majoritatea poveștilor de dragoste cu care am crescut, fie că e vorba de filme sau cărți, s-au axat pe felul în care s-au cunoscut cei doi iubiți, pe “vânătoarea” de dinainte, pe emoțiile necunoscutului, pe dorința apropierii.
Am avut parte prea puțin de perspective care să ne vorbească despre ceea ce se întâmplă după apropiere.
Prea rare sunt poveștile care urmăresc o relație de-a lungul anilor. După căsătorie, sau după sosirea pe lume a unui copil.
Prin asta nu vreau să spun că ceea ce prezintă Alain de Botton în această carte se întâmplă musai în fiecare relație. Nicidecum. O aduc în atenție pentru că e altfel.
Urmărește o relație de iubire pe parcursul mai multor ani, scoțând la iveală și lucruri mai puțin plăcute prin care un cuplu poate trece.
Subliniază importanța pe care o are bagajul emoțional al fiecărui partener atunci când vorbim de o relație.
Îți dă de înțeles că așteptările pe care le avem uneori de la partenera/partenerul de viață sunt nerealiste și apasă greu pe umerii celei/celui de lângă noi.
Mi-a plăcut mult și faptul că tot ceea ce se întâmplă între Kirsten și Rabih – personajele din cartea lui Alain de Botton – e privit cu înțelegere și compasiune.
E prezentă, aș spune, și curiozitatea: de ce s-a folosit un anumit ton, de ce o astfel de reacție, de ce o asemenea acțiune etc. Pentru fiecare întămplare se caută motivele reale din spatele ei.
Se dezvăluie frici, traume din copilărie care dictează, într-o oarecare măsură, viața adultului de astăzi. Totul însă este însă privit cu detașare și înțelegere. Fără a judeca, fără a eticheta.
Vei vedea că pe întreg parcursul cărții șirul întâmplărilor e întrerupt de pasaje descriptive; autorul intervine pentru a detalia și explica mai bine anumite contexte, anumite reacții, pentru a ne ușura înțelegerea comportamentului personajelor. Pasajele respective sunt atât de similare cu conținutul existent pe canalul de Youtube The School of Life*, încât aproape de fiecare dată le citeam cu vocea acelui narator.
Chiar recomand să citești cartea, fie că ești sau nu într-o relație de lungă durată. Cred că atunci când vine vorba de relații și iubire, orice perspectivă diferită și neînsiropată ajută mult.
Credem că lucrul pe care-l căutăm în dragoste este fericirea, când de fapt ceea ce căutăm este familiaritatea. Ne străduim să recreăm, înăuntrul relațiilor noastre adulte, exact sentimentele pe care le știam atât de bine în copilărie și care se limitau rareori la tandrețe și grijă.
Esența unei îmbufnări constă într-un amestec derutant de furie intensă și dorință la fel de intensă de-a nu comunica motivul furiei. Îmbufnatul simte nevoia disperată de a-l face pe celălalt să înțeleagă, și cu toate acestea rămâne ferm pe poziții și nu-l ajută absolut deloc. Însăși dorința de-a explica formează nucleul jignirii: dacă partenerul are nevoie de o explicație, este limpede că nu e vrednic(ă) de mine. Ar trebui să adăugăm că este un privilegiu să fii destinatarul unei îmbufnări: asta înseamnă că persoana cealaltă ne respectă și se încrede suficient în noi ca să presupună că-i înțelegem durerea nerostită. Este unul dintre cele mai stranii daruri ale iubirii.
Nu e nevoie să fim constant rezonabili ca să avem relații bune; lucrul pe care trebuie să-l stăpânim este capacitatea de-a recunoaște uneori cu detașare că se poate ca, din anumite puncte de vedere, să fim întru câtva nebuni.
Privind lucrurile prin lentila vechilor greci, când cel care iubește arată ce anume ar putea fi neplăcut sau stânjenitor cu privire la caracterul celuilalt, n-ar trebui să se creadă despre niciunul din cei doi că renunță la spiritul iubirii. Ar trebui felicitați fiindcă încearcă un lucru care ține de esența însăși a iubirii: să-i ajute pe parteneri să devină versiuni mai bune ale lor înșile.
*The School of Life e o organizație globală înființată de Alain de Botton în 2008; scopul ei este de a ajuta oamenii să trăiască în echilibru cu ei înșiși și cu cei din jur. Există și un canal de Youtube unde poți vedea o serie întreagă de video-uri pe diverse teme: autocunoaștere, relații interumane etc.
