Când vine vorba de lecturi, încerc să păstrez un echilibru între ficțiune și non-ficțiune. Am nevoie de perioade în care să pot să zburd și prin alte lumi, dar în același timp, e important pentru mine să revin și cu picioarele pe pământ.
Cărțile de non-ficțiune citite anul acesta mi-au demonstrat și mai mult că lumea în care trăim e măreață și fascinantă. Că natura are “o minte” sclipitoare și că fiecare vietate, oricât de mică, are rolul său în acest tot fascinant. Suntem mai legați și mai dependenți de mediul înconjurător decât vrem să credem și îi datorăm naturii mai mult decât ne imaginăm.
Consider că lecturile de mai jos sunt un omagiu adus atât naturii umane (a se vedea cartea lui Alain de Botton), cât și naturii înconjurătoare (restul titlurilor).
Curiozitatea, cred eu, ar trebui să se îndrepte atât către exteriorul, cât și către interiorul nostru. 🙂
Ordinea în care sunt prezentate e complet aleatorie, toate mi-au plăcut foarte mult și îmi sunt dragi în egală măsură.
Lichid – Mark Miodownik
În “Lichid”, Mark ne povestește – în stilul charismatic și jovial care îl caracterizează – despre substanțele care curg prin viețile noastre.
Întreaga poveste e structurată pe 13 capitole și e strâns legată de zborul său transatlantic.
Ideea aceasta de a lega informațiile despre lichide de călătoria sa cu avionul mi s-a părut tare jucăușă. Aș spune și că ușurează lectura, întrucât referințele din domeniul chimiei curg necontenit. Fără acest cadru firesc și recognoscibil, cred că lectura ar fi fost mai dificilă.
Nu e genul de carte care te relaxează după o zi de muncă. Deși te încântă prin stilul narativ, e nevoie de atenție și răbdare pentru a parcurge acele pasaje care abundă în termeni științifici.
Aflăm multe lucruri interesante despre substanțele lichide de care ne lovim zilnic și pe care le luăm de bune, fără a le ști povestea. Fără a ne gândi că ascund în spate detalii care i-ar putea încânta pe cei curioși cu privire la lumea din jurul lor.
Kerosenul, saliva, cafeaua, sângele, vinul, săpunul lichid, smoala, cerneala și adezivii sunt doar câteva din substanțele lichide abordate de Mark în această carte.
Mai multe despre ea puteți citi aici.
Învățare – Tara Westover
Tara Westover, în vârstă de 33 de ani în momentul în care scriu eu acest articol, s-a născut în statul Idaho, USA. A crescut într-o familie de mormoni și este cea mai mică dintre cei 7 copii.
Cartea prezintă întreg parcursul său, din copilărie până la vârsta adultă.
Povestea ei mi-a rămas în minte multe zile după ce i-am citit cartea. Asta se întâmplă atunci când lectura te marchează realmente; când povestea de viață a cuiva răscolește ceva în propria-ți poveste.
Am perceput “Învățare” ca fiind o invitație la cugetare și introspecție. Este, bineînțeles, și o tulburătoare poveste de viață, însă cred că Tara Westover a reușit să creeze mai mult decât o autobiografie.
E un îndemn către curaj, cunoaștere și autocunoaștere, perseverență și, nu în ultimul rând, către acceptare, bunătate și recunoștință.
Mai multe despre carte puteți citi aici.
Viața secretă a copacilor – Peter Wohlleben
“Viața secretă a copacilor” e o carte documentar, prin care suntem invitați de Peter Wohlleben la o plimbare în pădure. E o plimbare care ne va schimba modul în care privim pădurile și copacii, ajutându-ne să descoperim o mulțime de informații noi și curiozități.
Garantez că următoarea plimbare prin pădure, sau prin parc, nu va mai fi la fel după citirea acestei cărți. 🙂
Pe lângă toate noutățile pe care le-am aflat, foarte mult mi-a plăcut și modul în care, pe alocuri, cu sau fără ajutorul autorului, poți face o paralelă între comunitatea copacilor și societatea noastră. Mă conving tot mai mult de faptul că natura ne poate învăța o mulțime de lucruri, câtă vreme suntem deschiși și dornici să facem asta.
Mai multe despre carte puteți citi aici.
Înțelepciunea lupilor – Elli H. Radinger
Iubitorii de natură și de animale vor îndrăgi cu siguranță această carte. E o lectură foarte plăcută, ușoară și într-adevăr plină de înțelepciune. Citind-o am descoperit ce animale fascinante sunt lupii, cât de mult se aseamănă cu oamenii și cât de multe am mai avea de învățat, totuși, de la ei.
Dacă îți făcea plăcere să urmărești documentarele despre animale de pe National Geographic sau Animal Planet, garantez că și cartea asta te va delecta. Chiar o poți asemăna cu un documentar. Elli H. Radinger e vocea narativă perfectă, întrucât respectul față de lupi și pasiunea pentru munca ei se fac auzite pe tot parcursul lecturii.
M-a înduioșat fiecare comparație pe care o face între lupi și oameni.
Atitudinea lor față de vârstnicii haitei, conduita lor atunci când vine vorba de creșterea puilor, precum și respectul și grija față de ceilalți membri ai haitei sunt impresionante.
În ciuda distanței dintre civilizația noastră și sălbăticia lor, putem lua foarte multe exemple pozitive din comportamentul social al lupilor.
Mai multe despre carte puteți citi aici.
Terra Insecta – Anne Sverdrup-Thygeson
“Terra Insecta” oferă răspunsuri unor întrebări pe care, poate, nu vi le-ați fi pus niciodată.
Câte insecte există, aproximativ, în lume? De unde provine numele de “insectă”? Cum respiră insectele? Unde sunt poziționate urechile insectelor? Cam cât mănâncă toți păianjenii din lume într-un an? A ce miroase cea mai mare floare din lume?
Pe lângă aceste curiozități, “Terra Insecta” fascinează prin dezvăluirea muncii neîntrerupte pe care insectele o depun zi de zi. Mestecă, sapă, descompun, țes, polenizează, curăță, aerisesc, amestecă, transformă. Sigur, și sperie mii de oameni, zi de zi, dar în același timp ne inspiră în nenumărate feluri și ne ajută mai mult decât am putea crede.
Mi-a plăcut mult felul în care e structurată cartea – totul e foarte bine organizat, ca un stup de albine. Iar ca să păstrez analogia cu insectele – și felul de a scrie al autoarei e zburdalnic ca un cărăbuș de mai. 🙂
E o carte care se citește ușor, cu multă curiozitate și uimire.
Mai multe despre ea (plus răspunsurile întrebărilor de mai sus) puteți citi aici.
De ce peștii nu există – Lulu Miller
“De ce peștii nu există” a fost, cred, cea mai imprevizibilă lectură din anul acesta. E o carte profundă și înțeleaptă. O îmbinare inedită a științei cu latura emoțională. O posibilă perspectivă asupra vieții și rostului ei.
“Care e sensul vieții?”, îl întreabă Lulu Miller pe tatăl său (biochimist de profesie), pe vremea când aceasta avea în jur de 7 ani. “Niciunul”, i-a răspuns el, după care a urmat o descriere despre felul în care haosul stăpânește lumea.
Aceasta e una dintre primele informații pe care le aflăm din carte și aș spune că e esențială pentru înțelegerea parcursului pe care îl va avea Lulu Miller.
Nu știam de ea până acum, și nici de David Starr Jordan – despre care se va vorbi mult de-a lungul cărții.
Lulu Miller – jurnalistă în domeniul științei și scriitoare, îl privește multă vreme cu admirație pe David Starr Jordan (1851 – 1931), președintele fondator al Universității Stanford, renumit în domeniul ihtiologiei și tanxonomiei.
Felul lui de a continua să-și urmeze pasiunea, în ciuda tuturor greutăților și provocărilor care i-au ieșit în cale, o inspiră și o intrigă în același timp pe Lulu.
Cercetând îndeaproape viața lui David descoperă, printre altele, că uneori granițele dintre siguranța de sine, autoiluzionare și încăpățânare sunt foarte fine și se pot confunda foarte ușor. Procesul cercetării o aduce, totodată, și mai aproape de propriul ei adevăr.
Mi s-a părut foarte captivant felul în care Lulu Miller împletește povestea de viață a lui David Starr Jordan cu aspecte din propria sa viață, cu întrebări fundamentale. Nu aș fi bănuit o asemenea abordare.
Trebuie să menționez și că m-am îndrăgostit iremediabil de fragmentul de mai jos, pe care l-am citit și recitit de nenumărate ori:
Unora păpădia s-ar putea să li se pară o buruiană, dar pentru alții aceeași plantă poate însemna mult mai mult. Pentru un botanist este un leac – o modalitate de detoxificare hepatică, de curățare a pielii și de întărire a vederii. Pentru un pictor este un pigment; pentru un hipiot este o coroniță de flori; pentru un copil, o dorință. Pentru un fluture este sprijin; pentru albină, un pat matrimonial; pentru o furnică, un element dintr-un vast atlas olfactiv. Așa trebuie să fie și în cazul oamenilor, al nostru. Din perspectiva stelelor sau a infinitului sau a vreunui vis eugenic de perfecțiune, sigur, o viață umană poate părea că nu contează. Poate fi un punct așezat pe un punct așezat pe un punct, gata să dispară în scurt timp. Dar aceasta este numai una dintre infinitele perspective. Din perspectiva unui apartament din Lynchburg, Virginia, exact aceeași ființă umană poate fi mult mai mult. O mană cerească. O sursă de veselie. Un mod de a supraviețui celor mai întunecați ani.
Mai multe despre carte puteți citi aici.
O viață pe planeta noastră – David Attenborough
Sinteza realizată de Sir David Attenborough cu privire la bunăstarea planetei e departe de a fi una roz. Am simțit-o cu atât mai apăsătoare cu cât vine din partea unui om a cărui dragoste față de natură s-a manifestat până la cei 94 de ani ai săi.
Ne sunt prezentate nu doar situațiile actuale, ci și cauzele care ne-au adus până în acest punct. Problemele mediului înconjurător pot fi, astfel, mai bine înțelese de către oricine.
Foarte multe informații noi, numeroase perspective interesante și soluții propuse pentru viitor.
Ce apreciez mult la felul în care prezintă lucrurile este faptul că nu e radical. Abordarea sa și propunerile oferite sunt cât se poate de echilibrate. Subliniază ideea că putem conviețui împreună și putem face în așa fel încât să ne fie bine și nouă, și mediului înconjurător. Totul cu condiția de a lua doar atât cât avem nevoie, nu cât am putea.
Nu am terminat de citit cartea în momentul în care scriu acest articol (tocmai de asta “O viață pe planeta noastră” nici nu are încă un articol dedicat), însă îmi place prea mult pentru a nu o include aici. 🙂 Merită citită cu vârf și îndesat!
O educație emoțională – Alain de Botton
“O educație emoțională” este una din cărțile care mi-au plăcut cel mai mult în 2020. Sunt și subiectivă (un pic), pentru că eu rezonez oricum cu multe dintre ideile lui Alain de Botton și îmi place felul său de a scrie. Dar cartea asta e de departe preferata mea, din tot ce am citit de la el până acum.
E o lectură foarte utilă tuturor celor care muncesc cu ei înșiși, tuturor celor care își doresc mai multă înțelegere față de propria persoană și față de cei din jur. E o carte potrivită celor care cred în puterea de a însenina lumea a blândeții și empatiei.
Nu aș spune că impresionează prin noutatea informațiilor, ci mai degrabă prin perspectivele și analogiile oferite. Nu în ultimul rând: prin tonul blând, îngăduitor și empatic, care transformă cartea într-o îmbrățișare ce se întinde pe 336 de pagini. 🙂
Mai multe despre ea puteți citi aici.
Thumbnail foto credit: Karolina Grabowksa @Pexels
